Ministerul Apelor și Pădurilor, a organizat, în cadrul manifestarilor dedicate Zilei Internaționale a Dunării, ce au avut loc la nivelul Comitetelor de Bazin de la sfârșitul lunii iunie, sesiuni de prezentare a proiectului “Consolidarea cooperării în cadrul realizării planurilor de management a  bazinelor hidrografice și a planurilor de prevenirea riscului la inundații pentru îmbunătățirea stării apelor”-JOINTISZA.

Astfel, informații privind scopul, obiectivele, activitățile și rezultatele proiectului JOINTISZA au fost expuse unui număr de peste 250 de participanți din cadrul autorităților județene și locale dar și reprezentanților mass-media din bazinul hidrografic al Tisei, aferent teritoriului român.  

Specialiștii Ministerului Apelor și Pădurilor au realizat ample prezentări, urmate de sesiuni de întrebări și răspunsuri, în cadrul Comitetului de Bazin Crișuri (pe 25 iunie, la Oradea), în cadrul Comitetului de Bazin Mureș (la Tg. Mureș, în data de 29 iunie), al Comitetului de Bazin Banat ( la Orșova, pe 29 iunie) și al Comitetului de Bazin Someș – Tisa (la Satu-Mare, pe 29 iunie). Aceste evenimente au fost dedicate marcării Zilei Internaționale a Dunării.

Unul dintre cele mai de succes evenimente a fost organizat la Orșova, unde cei peste 100 de participanți prezenți la evenimentul de marcare a Zilei Internaționale a Dunării, la care s-a alăturat și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, au fost informați cu privire la obiectivele pe termen mediu și lung ale proiectului, rezultate urmărite precum și beneficile, atât pentru mediu cât și pentru comunitățile locale din zona Bazinului Tisei. Evenimentul dedicat Zilei Dunării de la Orșova a cuprins și activități destinate copiilor, unde cei mici au participat la discuții și experimente privind efectele poluării asupra apei și asupra sănătății umane, au aflat care sunt sursele care poluează apa cu nitriți și efectele deosebit de periculoase ale acestui tip de poluare în gospodării și în agricultură. Copiii au făcut analize de apă din probe prelevate din mai multe surse potabile și nepotabile.

Mesajul Ministrului Apelor și Pădurilor pentru marcarea Zilei Internaționale a Dunării

 

Galerie foto eveniment Oradea:

 

Galerie foto eveniment Satu Mare:

 

Galerie foto eveniment Tg. Mureș:

 

Galerie foto eveniment Orșova: