Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a semnat, la 31 august 2018, împreună cu reprezentanți ai autorităților locale, primele zece contracte de finanțare pentru achiziționarea unor utilaje necesare platformelor de gestionare a gunoiului de grajd.
Investiția, în valoare de peste 4,3 milioane de lei, (aprox. 1 mil. E) face parte din Domeniul de Intervenție 2(D.I.2) al Proiectului ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” (CIPN), proiect finanțat dintr-un împrumut al Băncii Mondiale și implementat de Unitatea de Management de Proiect din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor.
Finanțarea se asigură de MAP în proporție de 95% din valoarea totală, contribuția locală fiind de doar 5%. Beneficiarii au fost selectați în urma unui Apel de Formulare de Aplicare. În cadrul apelului au fost primite 11 Formulare și au fost aprobate 10, selecția fiind făcută de un consultant extern.
Fondurile vor fi folosite pentru achiziția de utilaje pentru comunele care au deja o platformă comunală de colectare a gunoiului de grajd funcțională. Utilajele achiziționate astfel contribuie la eficientizarea activității de colectare și manipulare a gunoiului de grajd.
Cu fondurile alocate, unitățile administrativ teritoriale(UAT) vor achiziționa: șapte tractoare, șapte încărcătoare frontale, 14 remorci, șapte remorci vidanjă, cinci mașini de împrăștiat gunoi, patru tocătoare pentru resturi vegetale, un buldoexcavator și un cântar-basculă.
Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” are în curs de aprobare și investiții în construirea unor platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd, a unor stații de compostare precum și în dotarea UAT-urilor cu utilajele necesare colectării și manipulării gunoiului de grajd. Contribuția locală la finanțare pentru aceste platforme constă în suportarea contravalorii studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic al investiției și a avizelor necesare eliberării autorizației de construire (aprox. 5% din valoarea investiției), diferența fiind suportată de MAP. Beneficiarii acestor finanțări au fost selectați în urma unui Apel de proiecte, demarat anul trecut. La acest prim Apel au depus Note Conceptuale 173 de autorități locale, din care un consultant extern a selectat 97.
La ora actuală, procedura privind finanțarea platformelor de colectare a gunoiului de grajd și a stațiilor de compostare este în faza de depunere a studiilor de fezabilitate de către beneficiarii cu Note Conceptuale aprobate. Pe măsură ce beneficiarii depun documentația, aceasta este evaluată de către consultantul extern și de către Comisia Tehnico-Economică din MAP, urmând ca, după aprobare, să fie semnate contractele de finanțare.
Notă
Proiectul ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți” este parte a demersurilor Guvernului României de asigurare a implementării Directivei Nitrați, prin care se urmărește reducerea poluării cu nutrienți din surse agricole. Managementul gunoiului de grajd la nivel de comună este o preocupare principală a Proiectului, având în vedere că, la ora actuală, în România sunt peste 3,6 milioane de ferme mici, de subzistență, care nu au capacitatea de a implementa individual măsurile necesare prevenirii poluării solului și a apei freatice. Proiectul CIPN este în a doua fază, cea de finanțare adițională. Proiectul inițial a demarat în 2008 și s-a încheiat în 2017 și a finanțat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanțarea adițională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanțate aproximativ 100 de comunități locale.