Garda Forestieră Bucureşti a efectuat marți, 4 septembrie 2018, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov și Direcția Silvică Ilfov, 6 controale la operatori economici care desfăşoară activităţi de depozitare şi comercializare a materialelor lemnoase, în județul Ilfov.

Acțiunea a avut ca scop constatarea legalității provenienţei, a circulaţiei și depozitării materialelor lemnoase, precum şi legalitatea funcţionării instalaţiilor de prelucrare a lemnului rotund.

În urma controalelor efectuate a fost constatată o infracțiune de evaziune fiscală și s-au aplicat 5 sancţiuni contravenţionale, cu o valoare totală a amenzilor de 29.580 lei. De asemenea, s-a confiscat valoric cantitatea de 34,7 mc de material lemnos, care nu s-a mai regăsit fizic în depozit, a cărei valoare totală este de 23.178 lei.

În perioada următoare, Garda Forestieră Bucureşti, în colaborare cu Poliţia Română, Jandarmeria Română și direcţiile silvice, va continua acţiunile de combatere a introducerii pe piaţă în mod fraudulos a materialelor lemnoase fără provenienţă legală, cu precădere în zonele în care sunt suspiciuni că se desfăşoară astfel de activităţi. Totodată, în timpul acestor acțiuni vor fi controlate și alte activități ale operatorilor economici potrivit legislației în vigoare.

Menţionăm că orice persoană fizică sau juridică poate sesiza orice nereguli privind circulaţia materialelor lemnoase la adresa de e-mail gardaforestiera.bucuresti@gmail.com sau la numărul de telefon 021/233.12.89