O delegație a Ministerului Apelor și Pădurilor condusă de ministrul Ioan Deneș a început joi o vizită de lucru în județul Bihor, la invitația autorităților locale.

Demnitarul este însoțit de specialiștii pe domeniile ape și păduri din cadrul ministerului, precum și de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, directorul general adjunct al ANAR, Dorel-Marcel Dume, de reprezentanți ai Administrației Bazinale de Apă (ABA) Crișuri și ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Bihor.

Joi dimineață ministrul s-a întâlnit la sediul Administrației Bazinale de Apă Crișuri din municipiul Oradea cu specialiștii din domeniul apelor, ulterior inspectând, pe teren, împreună cu prefectul Ioan Mihaiu, stadiul lucrărilor din cadrul unor importante investiții ale Ministerului Apelor și Pădurilor derulate în acest județ. Inspecția a început cu obiectivul de amenajare a malului stâng al Crișului Repede, în zona centrală a municipiului Oradea. Lucrarea face parte din obiectivul de investiții „Amenajare Râul Crișul Repede, Județul Bihor„ cu o valoare de 247,5 mil lei.

Tronsonul Intravilan Oradea – Tronson: Pod Centru – Pasarela ʺCentru de Calculʺ – Mal stâng a fost finalizat iar, în acest moment, se continuă lucrările cu tronsonul mal drept, amonte şi aval Pod Ladislau, care are ca termen de finalizare luna decembrie 2019. Regularizarea albiei și consolidările de mal vor contribui la îmbunătățirea scurgerii apei pe râul Crișul Repede și la sporirea gradului de siguranță al construcțiilor hidrotehnice de tot cursul acestui râu.

Următoarea oprire a delegației conduse de ministrul Apelor și Pădurilor a fost la barajul Leșu, parte a obiectivului de investiții „Amenajarea râului Crișul Repede în vederea apărării împotriva inundațiilor a municipiului Oradea și a localităților din aval – Punerea în siguranță a barajului Leșu, județul Bihor„ finanțat prin POIM 2014-2020. Lucrarea este amplasată în bazinul hidrografic al Crişului Repede, pe râul Iad, la 6 km amonte de satul Remeți, comuna Bulz, judeţul Bihor. Printre lucrările care se realizează prin acest proiect major de investiții, cu o valoare de 34.504.147 lei, se numără și:
• Impermeabilizare mască amonte;
• Injecții de etanșare în galerie și de suprafață în vederea completării voalului de etanșare;
• Drenarea fundației barajului;
• Reabilitare galerie de injecții – închidere fisuri şi rosturi cu mortar de ciment aditivat împreuna cu etanşarea pereţilor din interior şi din exterior galerie;
• Protecţia malurilor albiei râului Iad aval de baraj;
• Sisteme AMC (aparatură de măsură și control la baraje) și reabilitare pilaştri de urmărire a comportării construcţiei, execuţie de noi accese la pilaştri, reabilitare iluminat și drum de coronament, platforme adiacente acestuia și poarta de acces, reabilitare scări de pe paramentul aval;
• Reabilitarea echipamentului hidromecanic prin înlocuirea subansamblelor sau pieselor defecte sau care nu mai prezintă siguranţă, remedierea defectelor la ghidaje, căi de rulare, roțile de rulare, refacerea totală a protecţiei anticorozive la cele două echipamente.
• Reabilitare casa troliului – înlocuirea subansamblelor sau pieselor defecte sau care nu mai prezintă siguranţa
• Reabilitare priză şi golire de fund, inclusiv casa vanelor golirii de fund, din punct de vedere al echipamentelor hidromecanice, electrice și de automatizare.

Ministrul Ioan Deneș, împreună cu prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu au inspectat și zona de păduri afectată de furtuni, din apropierea Barajului Leșu-Remeți-Bulz.

Următoarea oprire aflată pe agendă a fost la șantierul de regularizare a Văii Meziadului, aici fiind prevăzute consolidări de mal pe o lungime de 7,9 km. Lucrarea este parte a obiectivului de investiții „Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităților naturale produse în bazinul hidrografic Crișul Negru, Județul Bihor, proiect în valoare de 280 mil lei.

Acțiunea de inspectare a lucrărilor din cadrul investițiilor Ministerului Apelor și Pădurilor derulate în județul Bihor a continuat cu șantierul de regularizare Valea Nimăiești, la Beiuș.

Obiectivul de investiții „Amenajare Valea Nimăiești, Județul Bihor”, în valoare de 28,1 mil lei, are ca scop protecția construcțiilor din zonele adiacente malurilor și asigurarea spațiului vital pentru transportul debitelor mari și pentru reducerea gradului de poluare a apei. Amenajarea va include mărirea capacității de scurgere a albiei la debite mari, refacerea, stabilizarea și protecția malurilor, stabilizarea talvegului pentru stoparea fenomenului de eroziune precum și stoparea fenomenului de transport de material târât. Toate aceste lucrări de infrastructură vor asigura apărarea împotriva inundaţiilor şi vor conduce la evitarea pagubelor produse de viituri pe teritoriul localităţilor Budureasa, Burda, Pocioveliste, Curatele, Nimăiești.

Vineri, ministrul Ioan Deneș va avea o ședință cu Garda Forestieră Oradea și conducerile administrațiilor silvice (de stat și private) din județul Bihor, la sediul Instituției Prefectului Bihor. Ședința va fi urmată de o conferință de presă, la sediul Prefecturii Județului Bihor, începând cu ora 11.00.