Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a semnat luni un protocol de colaborare cu Asociaţia WWF Programul Dunăre Carpaţi România, în vederea întreprinderii demersurilor necesare pentru identificarea, cartarea și înscrierea în Catalogul național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România a noi suprafețe de păduri.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) și ONG-ul de mediu organizează consultări la nivelul Gărzilor forestiere.
Planul întâlnirilor deschise, care au ca scop analizarea datelor existente până în prezent, rezultate în urma activității de identificare a pădurilor virgine/cvasivirgine, este prezentat în tabelul de mai jos. În forma actuală, programul descrie doar intervale de timp, data exactă stabilindu-se pentru fiecare consultare în parte, împreună cu fiecare Gardă Forestieră implicată.
Cei interesați să participe la consultări sunt rugați să-l contacteze pe Radu Melu – Coordonator programe forestiere WWF-Romania, email: rmelu@wwfdcp.ro, tel. 0724 365 591.
Nr. întâlnire | Perioada consultării | Județe vizate | Garda Forestieră |
1 | 19 septembrie | CS | Timișoara |
2 | 20 septembrie | HD | Timișoara |
3 | 24-28 septembrie | GJ-MH-VL | Râmnicu-Vâlcea |
4 | 1-5 octombrie | CJ-MM | Cluj-Napoca |
5 | 8-12 octombrie | BH-AR | Oradea |
6 | 27-31 octombrie | PH-DB-AG | Ploiești. |
Ministerul Apelor și Pădurilor va facilita, prin structurile teritoriale, procesul de documentare a datelor necesare validării evaluărilor efectuate anterior, în vederea transpunerii în format GIS a amplasamentelor incluse în Catalogul naţional al pădurilor virgine și cvasivirgine din România.