Prima întâlnire a factorilor interesați (stakeholderilor) la nivel național și local pentru a prezenta proiectul DANUBE FLOODPLAIN și soluții naturale locale de prevenire a inundațiilor prin punerea în valoare a bunurilor și serviciilor ecosistemelor, a avut loc la Craiova, județul Dolj, în data de 5 decembrie 2018, la sediul Administrației Bazinale de Apă Jiu.

 

Proiectului DANUBE FLOODPLAIN (Reducerea riscului de inundații prin reabilitarea luncii de-a lungul fluviului Dunărea și a afluenților) este finanțat de Programul  Interreg Europe prin Programul Transnațional Dunărea 2014-2020 și este implementat de 18 instituții și organizații partenere și 4 instituții cu rol de parteneri strategici asociați din zece țări care fac parte din bazinul fluviului Dunărea (Austria, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Germania, Ungaria , Slovacia, Slovenia, România și Serbia).

 

Instituțiile și organizațiile partenere din România sunt Ministerul Apelor și Pădurilor, Administrația Națională „Apele Române” care are și rolul de lider al proiectului, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărirea Apelor și WWF România.

 

Obiectivele principale ale proiectului

Obiectivul principal al proiectului este îmbunătățirea managementului apelor transfrontaliere și prevenirea riscului de inundații, maximizând în același timp beneficiile pentru biodiversitate. Acest lucru ar putea contribui la crearea unei rețele de ecosisteme acvatice mai stabile și bogate în specii, care să ofere avantaje suplimentare comunităților locale și care să reducă atâtimpactul diferitelor activități umane, precum și efectul evenimentelor climatice extreme. Proiectul va avea ca rezultat îmbunătățirea cunoștințelor despre managementul integrat al apei în rândul țărilor dunărene, prin:  restaurarea zonelor inundabile, combinarea infrastructurilor clasice și a celor verzi, adoptarea unor măsuri de retenție naturală. Toate acestea vor fi realizate cu implicarea tuturor factorilor interesați (stakeholderilor), a căror cooperare este foarte importantă în planificarea și implementarea durabilă a  unor astfel de proiecte.

 

La nivel local

În cadrul proiectului se testează și se evaluează eficiența proiectelor locale de conservare și restaurare pentru reducerea riscului de inundații și îmbunătățirea serviciilor ecosistemice utilizând zone pilot selectate în bazinul Dunării.

 

 Întâlnirea factorilor locali/stakeholderilor la nivel național și local a avut ca scop înțelegerea mai bună a legăturii dintre biodiversitate, ecosisteme și bunăstarea umană. În acest sens au fost prezentate factorilor interesați/ stakeholderilor propuneri de soluții de restaurare a luncii Dunării în zona Bistreț (jud. Dolj), punând în valoare bunurile și serviciile ecosistemelor esențiale și valoroase pentru societate, urmând ca aceștia să-și exprime ulterior argumentele pro sau contra în legătură cu soluțiile prezentate.

 

Situația actuală și pericolul inundațiilor

Lucrările de regularizare istorice și recente – baraje și diguri, întreruperea conectivității longitudinale și laterale, modificările în modul de utilizare al terenurilor – care au avut loc de-a lungul bazinului Dunării, au dus la reducerea masivă a suprafețelor de luncă.  Diminuarea acestor zone cu până la 68% în ultimii 100 de ani a avut efecte dezastruoase atât pentru comunitățile locale care au fost expuse inundațiilor, cât și asupra biodiversității. Lunca Dunării a avut întotdeauna rol de protecție naturală împotriva inundațiilor cauzate de viituri și scurgeri rapide, iar scăderea suprafeței acesteia, împreună cu ploile torențiale cauzate de schimbările climatice, au generat inundații masive în Europa începând cu anul 2002. În același timp, reducerea suprafețelor de luncă a cauzat pierderea habitatelor pentru multe specii, pierderea conexiunilor între ecosisteme și implicit scăderea biodiversității, o bogăție a acestor zone în trecut.

 

Informații despre proiect

Implementarea proiectul DANUBE FLOODPLAIN a început în data de 1 iunie 2018 și se va încheia la 30 noiembrie 2020.

Proiectul este implementat cu finanțare asigurată prin Programul  Interreg Europe – un program al Uniunii Europene pentru cooperare interregională care ajută autoritățile locale și regionale din Europa să elaboreze și să promoveze  prin Programul Transnațional Dunărea, politici mai bune de coeziune  economică,  socială și teritorială  în regiunea Dunării prin integrarea acestora în diferite domenii specifice.

Proiectul DANUBE FLOODPLAIN intră sub incidența Axei prioritare 2 a Programului Transnațional Dunărea respectiv  “Responsabilitatea față de mediu și cultură în Regiunea Dunării “, având ca obiectiv specific consolidarea managementului transnaţional al apei şi prevenirea riscurilor la inundaţii.

Valoarea finanțării totale pentru DANUBE FLOODPLAIN este de 3,67 milioane EUR.

 

Pentru mai multe informații vă rugam vizitați:

www.interreg-danube.eu/danube-floodplain      

                                              

Persoane de contact:

  • Ministerul Apelor și Pădurilor: Carmen Dobre – responsabil comunicare Carmen Dobre (dobre@map.gov.ro).
  • Administrația Națională „Apele Române”: Anemari Ciurea – manager proiect, ciurea@rowater.ro
  • WWF România: Alexandra Damian – coordonator comunicare proiecte, adamian@wwfdcp.ro