Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, efectuează, vineri, o vizită de lucru în județul Hunedoara, pentru a inspecta stadiul lucrărilor din cadrul obiectivelor de investiții derulate de Ministerul Apelor și Pădurilor în acest județ.

 

Demnitarul este însoțit de secretarul de stat pentru păduri, Daniel-Constantin Coroamă, consilierii personali pentru ape și păduri, Constantin Sofronie și Ciprian Muscă, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, directorul de investiții al ANAR, Vlad Marcoci, directorul general al RNP-Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, directorul ABA Mureș, Cristian Bratanovici, directorul ABA Crișuri, Sorin Guler, director ABA Jiu, Marin Talău. Din partea autorităților locale, delegația este însoțită de prefectul județului Hunedoara, Fabius-Tiberiu Kiszely, deputatul de Hunedoara, Laurențiu Nistor.

 

Prima oprire a delegației a fost la Primăria orașului Brad, unde a avut loc o discuție cu autoritățile locale. Ulterior, s-au inspectat lucrările de la obiectivul de investiție „Amenajare Valea Bradului, municipiul Brad, judeţul Hunedoara”. Valoarea totală a investiției este de 3 milioane de lei; iar în 2019, valoarea alocată este de 2,9 milioane de lei. În cadrul proiectului se vor realiza: recalibrarea albiei pe o lungime de 7,4 km, apărare de mal cu gabioane pe o lungime de 1 kilometru. Termenul de punere în funcțiune este anul 2019. Prin lucrările propuse se realizează atenuarea viiturilor, mărirea capacității de transport a albiei și protejarea malurilor în zonele periclitate de viitură. Astfel, vor fi protejate: un drum comunal, 5 poduri şi 62 de podeţe, 280 case şi gospodării situate în intravilanul satului Valea Brad, 65 de case şi 55 de gospodării situate pe strada Frunză Verde, 25 case şi gospodării situate pe străzile Horea şi Zarand (străzile fac parte din intravilanul orașului Brad), 105 ha teren agricol, 242 fântâni de apă potabilă, o bază sportivă, 6 agenţi economici (producţie, prestări servicii, comerţ), 0,5 km reţea electrică de medie tensiune şi 2 km reţea electrică de joasă tensiune, 1,2 km reţea alimentare cu apă și 2 stăvilare.

 

Următoarea oprire a delegației conduse de ministrul Ioan Deneș a fost la acumularea de la Mihăileni. Obiectivul „Acumularea Mihăileni pe râul Crişul Alb, jud. Hunedoara”, are o valoare totală, actualizată, de 162,8 mil lei. Valoarea alocată în anul 2019 – total 5,5 mil lei, de la bugetul de stat.

 

Acumularea va îndeplini funcţiuni complexe de gospodărire a apelor din zona Brad – Gura Barza: asigurarea necesarului de apã pentru alimentarea populaţiei şi industriilor miniere; producerea de energie electrică (1,2 Gw/an); apărarea împotriva inundaţiilor a industriei şi amenajărilor agricole din lunca Crişul Alb pe sectorul Mihăileni – Vaţa, prin atenuarea viiturilor. Sursele de apã din zonă nu pot acoperi în regim natural necesarul de apă şi din această cauză este necesară realizarea acumulării pentru compensarea deficitelor de debite şi pentru regularizarea scurgerii. Râul Crişul Alb care traversează zona are un caracter torenţial, cu viituri importante care provoacă inundarea întreprinderilor miniere, a localităţiilor şi terenurilor agricole riverane. Amploarea şi frecvenţa inundaţiilor din ultimii ani au fost cauzate de capacitatea de scurgere a albiei reduse, ca urmare a ocupării terenurilor din lunca râului prin construcţiile unităţilor miniere şi ale localităţilor. Acumularea Mihãileni controlează scurgerea pe un bazin important având efect de regularizare atât a debitelor scăzute din perioadele de secetă cât şi a viiturilor. Lucrări care se vor executa în anul 2019 vor consta în montare de stăvilare echipamente hidromecanice și execuție lucrări la DN pe tronsoane fără viaduct. Termenul de punere în funcțiune este anul 2022.  

 

De la acumularea Mihăileni,  delegația s-a oprit la Primăria Buceș, unde a avut loc o conferință de presă, în cadrul căreia ministrul apelor și pădurilor a prezentat investițiile derulate de MAP în județul Hunedoara pe domeniile de responsabilitate. Astfel, valoarea totală a lucrărilor derulate prin MAP în județul Hunedoara, este de 385,2  mil lei (lucrări din domeniul gospodăririi apelor- 363,3 mil lei, lucrări din domeniul pădurilor – 21,9 mil lei). Pentru anul 2019, valoarea totală alocată prin MAP (ANAR+RNP): 35 mil lei – lucrări din domeniul gospodăririi apelor- 31,4 mil lei, lucrări din domeniul pădurilor 3,6 mil lei. Ministrul Ioan Deneș a mai prezentat lucrările derulate de RNP-Romsilva, în Hunedoara, respectiv „Reabilitare drum forestier Sibișel, jud. Hunedoara” ( valoare totală 13,7 mil lei, lungime drum 40,5 km); Reabilitare drum forestier Anieș Strâmbu Ceata, jud. Hunedoara”(valoare totală 6,65 mil lei, 13,3 km lungime), precum și „Ramificație Valea Obârșii Pârâul Stânilor jud. Hunedoara”(valoare totală 1,6 mil lei, lungime 2,4 km). Tot în cadrul conferinței de presă, demnitarul a prezentat și proiectul „Amenajarea complexă a râurilor Jiul de Vest și Est în vederea apărării împotriva inundațiilor a localităților riverane: Obiectul I – Punerea în siguranță a Barajului Valea de Pești, județul Hunedoara”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020. Valoarea totală a obiectului de investiții este de 122,698 milioane lei inclusiv TVA. În cadrul acestui proiect se vor realiza: asigurare linie de apărare – 18,585 km, protecție antierozională albie – 13,835 km, dar și punerea în siguranță și modificarea funcțiunii pentru acumularea Valea de Pești.

 

După conferința de presă, delegația condusă de ministrul Ioan Deneș a avut o întâlnire cu  primari și silvicultori din zonă; s-au purtat discuții referitoare la investițiile derulate în județul Hunedoara, din domeniile de responsabilitate ale Ministerului Apelor și Pădurilor. 

 

După această întâlnire delegația s-a deplasat în comuna Vața de Jos pentru a inspecta obiectivul „Lucrări pentru înlăturarea calamităților naturale produse în B.H. Crișul Alb în perioada 30.07-31.07.2018, județul Hunedoara”,  Amenajare Valea Prăvăleni, județul Hunedoara.  Valoarea totală a investiției este de 22,8 milioane de  lei. În cadrul proiectului se vor realiza: consolidări de mal – 6 km, praguri de cădere – 4 bucăți, podețe de acces -15, praguri de fund – 17. Prin realizarea lucrărilor obiectivului de investiție sunt puse în siguranță  toate locuințele riverane și căile de comunicație din localitatea Prăvăleni.

 

După-amiază,  delegația a ajuns în localitatea Gurasada și a inspectat lucrările la obiectivul „Regularizare pârâu Gurasada pe teritoriul comunei Gurasada, județul Hunedoara”. Valoarea totală a acestei investiții este de 50,5 milioane de lei. Capacitățile totale care vor fi realizate sunt: amenajare albie pe o lungime de 22,9 km (însemnând terasamente, ziduri de sprijin, pereu zidit etc.), pe pârâul Gurasada și pe afluenții săi, pâraiele Vica, Boiu, Chivulești, Grecilor. Valoarea alocată pentru anul 2019 este de 10 milioane de lei.           

                                                                                 

Lucrările au ca scop protecția construcțiilor adiacente malurilor și asigurarea spațiului vital pentru transportul debitelor mari lichide și solide și pentru reducerea gradului de poluare a apei.