Delegatia condusă de ministrul apelor și pădurilor și-a continuat vizita de lucru, vineri, cu județul Maramureș.

 

Alături de directorul general al RNP Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, de președintele C.J. Maramureș, Gabriel Valer Zetea și de prefectul județului Maramureș, Vasile Moldovan, la acțiunea de plantare au mai participat, ca voluntari, elevi ai liceului Teoretic „Ioan Buteanu”, angajați ai ABA Someș Tisa, jandarmi, primarii din Șomcuta Mare și Mireșul Mare și localnici.

 

Plantarea a avut loc, începând cu ora 10.00, în padurea Fersig, Ocolul Silvic Șomcuta Mare, evenimentul desfășurându-se în cadrul Lunii Plantării Arborilor.

 

Cu aceasta ocazie s-au plantat peste 8500 de puieți de stejar și paltin, aceasta fiind o acțiune de regenerare artificială pe aproximativ 1,3 ha, dintr-o suprafață de 4,4 ha, diferența constituind regenerare naturală.

 

Arborii plantați astăzi vor atinge starea de masiv în anul 2024.

 

Vizita de lucru a delegației condusă ministrul Ioan Deneș continuă, la ora transmiterii acestui comunicat, cu inspectarea unor obiective de investiții din domeniul apelor, din județul Maramureș.