Ministerul Apelor și Pădurilor, cu sediul în Calea Plevnei, nr.46-48, Sector 1, București, scoate la concurs, în data de  13.05.2019, la sediul ministerului, postul vacant de consilier grad profesional superior – Serviciul corp control ministru.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţii specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante:

  • Pregătire de specialitate – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul juridic.
  • Cursuri/specializări/perfecționări în domeniul integritații și anticoruptiei dovedite cu diploma/atestat/certificat;
  • Vechime în specialitatea studiilor necesară participării la concurs: minimum 7 ani;
  • Iniţiativă şi creativitate, capacitate de adaptare la muncă în echipă, efort intelectual, seriozitate.

Programul concursului: 13.05.2019 ora 1000 – proba scrisa

Înscrierile se fac în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial, partea

a –III– a, la sediul Ministerul Apelor Și Pădurilor.

 

BIBLIOGRAFIE

  • Constituţia României;
  • Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
  • Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările şi completările ulterioare
  • G. nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor;
  • Legea nr. 265/2018 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 32/2015 privind înființarea Gărzilor forestiere;
  • U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, cu modificările şi completările ulterioare;
  • G. nr. 743/2015 privind organizarea și funcționarea Gărzilor forestiere;
  • G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare;
  • U.G. nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale „Apele Române” cu modificările şi completările ulterioare;
  • Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice;
  • Legea nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii;
  • Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • Hotărârea nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea și dezvoltarea carierei funcționarilor publici;

-Hotărârea nr. 583/2016 privind aprobarea Strategiei naționale anticorupție pe perioada 2016-2020, a seturilor de indicatori de performanță, a riscurilor asociate obiectivelor și măsurilor din strategie și a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparență instituțională și de prevenire a corupției, a indicatorilor de evaluare, precum și a standardelor de publicare a informațiilor de interes public;

  • Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor;

NOTĂ – bibliografia are în vedere actele normative cu toate modificările şi completările aduse ulterior publicării lor.