Ministrul Ioan Deneș s-a întâlnit, luni, la sediul instituției, cu Șeful Centrului Regional al ONU pentru Diplomaţie Preventivă în Asia Central, Natalia Gherman. La întâlnire au mai participat și secretar de stat pentru ape, Adriana Petcu, și directorul general al direcției de specialitate din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Olimpia Negru.

 

Ministrul apelor și pădurilor a subliniat faptul că ”România acordă o atenție deosebită schimbului de experiență cu țările din Asia Centrală asupra celor mai bune practici în gestionarea apei, iar această întâlnire este o bună oportunitate de a discuta perspectivele colaborării cu această statele din această regiune”.

 

Potrivit demnitarului, în Programul Multianual Strategic de cooperare internațională pentru dezvoltare 2018 – 2021 al României, Asia Centrală reprezintă o regiune de interes pentru cooperarea pentru dezvoltare, în special în domeniul apei.

 

De asemenea, ministrul a menționat că din 2007, România are oportunitatea de a colabora cu țările din Asia Centrală în cadrul Inițiativei pentru Apă a Uniunii Europene, componenta pentru Europa de Est, Caucaz și Asia Centrală fiind coordonată de țara noastră.

 

Pentru România, este important să continue această inițiativă care a fost axată pe Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului și care acum contribuie la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă, în domeniile alimentării cu apă și canalizare, precum și în domeniul managementului integrat al resurselor de apă” a spus demnitarul.

 

În calitatea sa de Președinție a Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru al anului 2019, România a depus și va continua să depună toate eforturile pentru a sprijini  avansarea discuțiilor pentru viitoarea Strategie a UE pentru Asia Centrală.

 

În acest context, ministrul apelor și pădurilor i-a spus Șefului Centrului Regional al ONU pentru Diplomaţie Preventivă în Asia Centrală, Natalia Gherman, că proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea plății contribuției voluntare a României pentru Centrul Regional al ONU pentru Diplomație Preventivă în Asia Centrală se află în proces de avizare de către ministerele de resort.

 

De asemenea, Ioan Deneș a mai precizat că Ministerul Apelor și Pădurilor promovează două proiecte privind managementul apei, finanțate prin Agenția Română de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare, care să includă și regiunea Asiei Centrale.