Ministerul Apelor și Pădurilor, cu sediul în Calea Plevnei, nr.46-48, Sector 1, București, scoate la concurs, în data de  21.05.2019, la sediul ministerului, două posturi vacante de consilier grad profesional superior – Direcția managementul resurselor cinegetice

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

 

Condiţii specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante:

  • Pregătire de specialitate – studii universitare de licență absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul silvicultură.
  • Vechime în specialitatea studiilor necesară participării la concurs: minimum 7 ani;
  • Iniţiativă și creativitate, capacitate de adaptare la muncă în echipă, efort intelectual, seriozitate.

Programul concursului: 21.05.2019 ora 1000 – proba scrisa

 

Înscrierile se fac în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial, partea

a –III– a, la sediul Ministerul Apelor Și Pădurilor.

 

BIBLIOGRAFIE

  1. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările si completările ulterioare;
  2. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici,republicată;
  3. Constituția Romaniei;
  4. Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
  5. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată;
  6. Hotărârea Guvernului nr. 20/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apelor şi Pădurilor;
  7. Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. Ordonanţa nr. 81/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea crescătoriilor de vânat şi a complexurilor de vânătoare, aprobată prin Legea nr. 486/10.11.2004;
  9. Hotărârea Guvernului nr. 1679/2008 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor prevăzute de Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, precum şi obligaţiile ce revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole, silvice şi de animale domestice pentru prevenirea pagubelor;
  10. Ordinul nr. 219/2008, al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, pentru aprobarea modelului cadru al contractului de gestionare a faunei cinegetice de pe suprafaţa fondurilor de vânătoare;
  11. Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 353/2008 pentru aprobarea Regulamentului privind autorizarea, organizarea şi practicarea vânătorii;
  12. Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale nr. 539/2009, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aprobarea regimului permiselor de vânătoare;
  13. Ordinul ministrului mediului şi pădurilor nr. 2020/2016, cu modificările şi completările ulterioare, pentru aprobarea Regulamentului privind atribuirea în gestiune a faunei cinegetice;
  14. Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1115/2015 privind aprobarea criteriilor de acordare a licenţei pentru gestionarii fondurilor cinegetice;

NOTĂ – bibliografia are în vedere actele normative cu toate modificările şi completările aduse ulterior publicării lor.