Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, s-a aflat joi într-o vizită de lucru în județul Bihor. Demnitarul a fost însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor-ROMSILVA, Gheorghe Mihăilescu, directorul Administrației Bazinale de Apă Crișuri, Sorin Guler, și de directorul Direcției Silvice Bihor, Adrian Jurcău.
De asemenea, delegația a fost însoțită de prefectul județului Bihor, Ioan Mihaiu, de președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Pásztor Sándor, și de vicepreședintele CJ, Ioan Mang.
Prima oprire a fost la primăria comunei Sânmartin, pe raza căreia se află stațiunea Băile Felix. Aici, delegația a fost întâmpinată de primarul comunei, Cristian Laza. Cu acest prilej, directorul general al ROMSILVA, Gheorghe Mihăilescu, a prezentat planul Pădurii-Parc Băile Felix, respectiv un concept modern de pădure urbană. Scopul acestui proiect este atât acela de conservare a unor arii silvice limitrofe zonelor urbane, cât și crearea unor posibilități de petrecere a timpului liber pentru locuitori și turiști.
Delegația s-a deplasat, apoi, la Prefectura Bihor, în Oradea, unde ministrul Ioan Deneș a susținut o conferință de presă, context în care au fost prezentate investițiile derulate de Ministerul Apelor și Pădurilor în acest județ. Suma totală alocată pentru anul 2019 este de 52,84 milioane de lei, din care 43,5 milioane de lei în domeniul gospodăririi apelor și 9,34 milioane de lei pentru domeniul păduri.
Vizita de lucru a continuat cu inspectarea obiectivului „Amenajare Valea lui Vasile”, din comuna Dobrești, care are o valoarea totală actualizată de 11,58 milioane de lei. Proiectul prevede: recalibrarea albiei pe 7,269 km, 3,592 km de apărare de mal cu gabioane, 38 m de apărare de mal cu zid nou din piatră, 371 m supraînălțare zid de piatră, 100 m zid nou din piatră rostuită, 16 praguri și 1,470 km de reparații la apărări de mal(ziduri de piatră). Investiția este realizată în proporție de 90% și va fi finalizată anul acesta.
Următorul punct al vizitei de lucru a fost inspectarea pepinierei Ocolului Silvic Sudrigiu.
Ulterior, delegația s-a deplasat în comuna Remetea, pentru a vedea la fața locului stadiul obiectivului „Lucrări pentru înlăturarea efectelor calamităţilor produse în B.H. Crişul Negru, județ Bihor. Amenajare Valea Roșie şi afluenţi- regularizare pârâu Meziad”. Lucrările sunt amplasate pe cursul pârâului Meziad, în intravilanul şi extravilanul localităţilor Meziad şi Remetea. Principalele capacități sunt: lucrări de terasamente care să asigure secțiunea de scurgere a văii în condiții de siguranță a tranzitării undelor de viitură, lucrări de consolidare a talvegului și malurilor văii împotriva eroziunilor, lucrări de consolidări din anrocamente și amenajare pentru apărarea construcțiilor existente pe cursul văii (poduri, podețe etc).
Valoarea totală a lucrării este de 61.909.368 lei, iar data finalizării investiției este prevăzută la 31.12.2019.
La finalul vizitei de lucru în județul Bihor, ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, s-a întâlnit cu primari, silvicultori și reprezentanți ai ABA Crișuri, la căminul cultural din comuna Remetea.