Ministrul apelor și pădurilor s-a aflat miercuri după amiaza în comuna Drăgănești Vlașca, pentru a evalua situația creată în urma inundațiilor din ultimele zile.
Demnitarul a fost însoțit de o delegație de specialiști din cadrul ministerului, din care a făcut parte directorul general al Direcției Generale Ape, Olimpia Negru, și directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”, Victor Sandu. La primăria Drăgănești Vlașca delegația a fost întâmpinată de prefectul județului Teleorman, Florinel Dumitrescu, primarul comunei Drăgănești Vlașca, Ciprian Ionuț Ciuperceanu, directorul ABA Argeș-Vedea, Bogdan Florian Gorunescu, directorul SGA Teleorman, Iulian Marin Stanciu, și de reprezentanți ai administrației locale.
Delegația Ministerului Apelor și Pădurilor și reprezentanții autorităților locale au susținut o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezentat viitorul obiectiv de investiții „Regularizare râu Câlniștea, comuna Drăgănești Vlașca, județul Teleorman”, cu o valoare de 8,3 milioane de lei. Lucrarea este impusă de cerinţa de a implementa structuri adecvate de prevenire și protecţie împotriva inundaţiilor pe sectorul de râu Câlniștea și a afluentului acestuia, râul Slătioarele. În cadrul proiectului se impune atât creşterea nivelului de siguranţă cât și diminuarea efectelor unor fenomene care afectează lucrările. Sunt necesare lucrări de amenajare a albiei constând în regularizarea râului Câlniștea și a afluentului acestuia, râul Slătioarele, pe o lungime de 5 km, diguri din pământ pe o lungime de 1 km și parapet din beton pe 1,2 km.
„Așa cum bine știți, instabilitatea atmosferică prezentă în toată țara a condus la căderea unor cantități deosebite de precipitații pe areale restrânse și într-un interval scurt de timp, fapt care a condus la înregistrarea unor scurgeri puternice pe versanți și formarea unor viituri importante. Aceste fenomene hidrometeorologice extreme au condus la pagube importante. Astfel de fenomene s-au manifestat și în județul Teleorman începând cu data de 3 iunie 2019. De exemplu, chiar pe Valea Slătioara, în zona localității Drăgănești Vlașca s-au înregistrat aproximtiv 50 de litri/m², care au dus la scurgerea unei cantități mari de apă pe versanți. Acestea au condus la creșterea debitului pârâului Valea Slătioara care practic s-a „a umflat”, formându-se o viitură care nu a fost preluată în totalitate de râul Câlniștea în care acesta se vărsa. Trebuie să menționez că râul Câlniștea are un traseu foarte sinuos și cu o viteză de curgere a apei foarte mică. Astfel, o mare parte din cantitatea de apă a ajuns pe drumul european E 70 sau pe cel comunal, inundându-le. În această zonă există acumularea Bujoreni 2 traversată de un drum comunal care a blocat scurgerea apei. Specialiștii de la AN ”Apele Române”(ANAR) s-au deplasat la fața locului unde au acționat cu forțe și utilaje pentru decolmatare și crearea unui canal de scurgere a apei, prin drumul comunal, care a ajutat foarte mult la scurgerea apei acumulate. În urma vizitei de lucru efectuată anul trecut și având în vedere că aceste fenomene se repetă în timp, am dispus identificarea, în regim de urgență, a soluțiilor tehnice pentru ca astfel de situații să fie evitate în viitor. Specialiștii de la SGA Teleorman și ABA Argeș Vedea au întocmit o Notă conceptuală care a fost avizată la ANAR și urmează procedura de avizare în MAP”, a declarat ministrul Ioan Deneș în cadrul conferinței de presă.
Totodată, ministrul a informat autoritățile locale că, având în vedere situația creată în aceasta zonă zilele trecute, există posibilitatea să fie demarată procedura pentru situații de urgență prevazută de lege astfel încât implementarea proiectului să se realizeze mai repede, conform legislației în vigoare. Documentele necesare pentru aplicarea măsurii amintite mai sus trebuie să fie întocmite de autoritățile județene și aprobate în Comitetul Județean pentru Situatii de Urgență, condus de prefect și, ulterior, înaintate către MAP.
După prezentarea detaliilor tehnice ale obiectivului de investiții „Regularizare râu Câlniștea, comuna Drăgănești Vlașca, județul Teleorman” ministrul, împreună cu delegația MAP și autoritățile locale, s-au deplasat într-o zonă a comunei aflată în continuare sub efectul inundațiilor.