Ministerul Apelor și Pădurilor și Administrația Națională „Apele Române” au marcat Ziua Internațională a Dunării, la Brăila, printr-o ședință solemnă a Comitetului de Bazin Buzău – Ialomița.
La evenimentul organizat de Administrația Bazinală de Apă (ABA) Buzău-Ialomița și de Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Brăila, au participat ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, secretarul de stat pentru Ape, Adriana Petcu, directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, directorul ABA Buzău-Ialomița, Marilena Stoian și directorii Administrațiilor Bazinale de Apă din țară.
După discursurile susținute de ministrul Ioan Deneș, Adriana Petcu, Victor Sandu și Marilena Stoian, s-a avizat, în cadrul ședinței solemne, „Planul de restricții și folosire a apei în perioade deficitare în spațiul hidrografic Buzau-Ialomița – actualizare 2019”.
În cadrul evenimentului Zilei Internaționale a Dunării s-a organizat un stand de prezentare a echipamentelor din dotarea Centrelor de Intervenție Rapidă WATMAN, precum și expoziția tematică organizată la Centrul de informare și vizitare al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei.
Marcarea Zilei Internaționale a Dunării a cuprins și activități destinate copiilor: prezentare „APA și DEPENDENȚA noastră de PLASTIC!” şi Ora de biologie în cadrul căreia au fost prezentați „Locuitorii acvatici ai Dunării”. De asemenea, cei mici, cu ajutorul microscopului, au vizualizat „Organismele dintr-o picătură de apă” din Dunăre. Totodată, în cadrul sesiunii “Prietenii lui Picurici protejează apa împotriva poluării cu nitrați” – Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, copiii au participat la exerciții demonstrative pentru stabilirea concentrației de nitrați din apă.
La final, ministrul Ioan Deneș a premiat copiii care au participat la concursul tematic de desene „Să spunem NU plasticului în Dunăre!”.
Mesaj ministru Ioan Deneș Ziua Internațională a Dunării 2019
Mesaj secretar de stat Adriana Petcu Ziua Internațională a Dunării 2019