RAPORT HIDRO-METEO 30.05.2017, ora 08.00 31.05.2017, ora 08.00

SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ

 Situaţia şi prognoza hidrologică pe râurile interioare şi Dunăre din 31.05.2017, ora 06.00

RÂURI: Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursul mijlociu şi inferior al Siretului, unde au fost în creştere prin propagare, şi râurile din bazinele hidrografice: Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Bârlad şi Jijia, unde debitele au fost relativ staționare.

Debitele se situează la valori cuprinse între 20-80% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste mediile multianuale lunare) pe cursul superior al Prutului, pe cursurile superioare şi mijlocii ale Siretului şi Sucevei şi pe râurile din Dobrogea.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.

 

Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din Banat, Dobrogea şi din bazinele Bârladului şi Prutului, unde vor fi relativ staționare.

Sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici îndeosebi din nordul, centrul şi estul ţării din cauza precipitaţiilor prognozate.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.

DUNĂRE: Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 30-31.05.2017 a fost în scădere, având valoarea de 4900 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii mai (7250 m3/s).

În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în scădere (4700 m3/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere.

 

 Situaţia meteorologică în intervalul 30.05.2017, ora 08.00 –31.05.2017, ora 06.00

În ţară, vremea a fost caldă, cu temperaturi mai ridicate decât în precedentul interval în aproape toate regiunile. Cerul a fost variabil, mai mult senin dimineața, dar cu dezvoltări noroase convective în a doua parte a zilei și la începutul nopții în nord-estul teritoriului și în zonele montane și submontane. Acestea au determinat averse și descărcări electrice local în nordul și în vestul Moldovei și zona Carpaților Orientali și pe spații restrânse în nordul Munteniei și în Maramureș. Cantitățile de apă au depășit izolat 15 l/mp (din datele colectate până la ora încheierii prezentului raport s-au înregistrat până la 17 l/mp în județul Neamț). Vântul a suflat slab și moderat, cu scurte intensificări în timpul ploilor. Temperaturile maxime s-au încadrat între 21 de grade la Sulina și 31 de grade la Focșani, iar la ora 06.00 se înregistrau valori termice între 9 grade Celsius la Petroșani şi Bozovici și 19 grade la Șiria, Cotnari și Stânca Ștefănești.

Observație: începând de ieri de la ora 06.00 au fost în vigoare opt  atenționări cod galben privind fenomene meteorologice periculoase imediate, șapte emise de SRPV Bacău și una de SRPV Sibiu.

La Bucureşti, vremea a fost frumoasă și caldă, cu valori termice în creștere față de ziua precedentă. Cerul a fost senin în mare parte din interval, doar în orele serii devenind variabil spre parțial noros. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperatura maximă a fost de 28 de grade la Afumați și Băneasa și 29 de grade la Filaret, iar la ora 06.00 se înregistrau 13 grade la staţia meteo Băneasa, 16 grade la Filaret și 17 grade la Afumați.

  1. Prognoza meteorologică în intervalul 31.05.2017, ora 08.00– 01.06.2017, ora 08.00

În ţară, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit la sfârșitul lunii mai, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în vest și în sud-vest. Începând din orele după-amiezii, în nordul, centrul și estul țării gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere și vor fi înnorări temporar accentuate, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și local averse. Fenomenele vor fi mai intense în a doua parte a zilei în Moldova, iar la începutul nopții în nordul Dobrogei, unde vântul va avea și aspect de vijelie, pe spații mici ploile vor fi torențiale, înregistrând în timp scurt cantități de apă de peste 20 l/mp și izolat va cădea grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar aversele izolate. Temperaturile minime se vor încadra între 11 și 20 de grade.

 

La Bucureşti, vremea va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 30…31 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, în special seara, când vor fi ploi de scurtă durată, posibil și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 15…17 grade.

  1. CALITATEA APELOR

Pe râurile interioare

S.G.A. Hunedoara revine cu informaţii despre poluarea canalului Batiz, afluent de stânga al râului Mureş, sesizată în data de 16.05.2017 în zona depoului C.F.R. Simeria, fenomen manifestat prin prezenţa unei spume, o culoare alburie și un miros neplăcut al apei. Rezultatele probelor de apă prelevate în data de 16.05.2017 și analizate în laboratorul S.G.A. Hunedoara sunt următoarele:

  Untitled-1

În apa evacuată de la staţia de epurare se constată concentraţii ale încărcărilor organice (CBO5, CCO-Cr), suspensii, amoniu (NH4+), extractibile şi detergenţi, mult mai mari decât cele care s-au înregistrat la monitorizările de control trimestriale din anii 2016 şi 2017 efectuate de către Laboratorul S.G.A. Hunedoara.

De asemenea, în cursul de apă Canal Batiz, în aval de staţia de epurare din comuna Băcia, s-au constatat concentraţii la indicatorii de calitate mult peste limitele stabilite în Ordinul 161/2006 pentru cursurile de apă de suprafaţă, categoria a II-a de calitate, datorită influenţei eflentului staţiei de epurare Băcia.

În secţiunea canal Batiz-amonte de evacuarea staţiei de epurare Băcia, se observă încadrarea indicatorilor în limitele stabilite prin Ordinul 161/2006 pentru categoria a II-a de calitate a apelor de suprafaţă.

Conform constatărilor reprezentanţilor S.G.A. Hunedoara şi rezultatelor analizelor, din staţia de epurare a comunei Băcia- operator S.C. Apaprod Deva S.A., Centrul Operaţional Simeria, s-au deversat ape uzate cu încărcătura peste limitele admise prin Autorizaţia de Gospodărire a Apelor nr 140/2016, la: substanţe organice (CBO5, CCO-Cr), amoniu, suspensii, detergenţi şi substanţe extractibile, concentraţii mari provenite din apele tehnologice deversate în reţeaua de canalizare Băcia de fabrica de făină proteică S.C. Jav Zegrean S.R.L. Băcia, în baza unui contract încheiat între părţi.

Pentru contravenţia prevăzută în Legea Apelor 107/1996 la art 87 alin. 4, S.C. Apaprod S.A. Deva, Centrul Operaţional Simeria- staţia de epurare Băcia a fost sancţionată de S.G.A. Hunedoara cu amendă în cuantum de 35.000 lei (prin PV seria ANAR 0005378/26.05.2017), iar pentru contravenţia prevăzută în Legea Apelor 107/1996 la art. 87, alin. 22, S.C. Jav Zegrean a fost sancţionată cu avertisment (prin PV seria ANAR, nr. 000 5379/30.05.2017).

De asemenea, G.N.M.-Comisariatul Judeţean Hunedoara a sancţionat S.C. Jav Zegrean S.R.L. pentru nerespectarea prevederilor Autorizaţiei Integrate de Mediu cu amendă contravenţională în cuantum de 50.000 lei.

Pe fluviul Dunărea şi pe Marea Neagră nu au fost semnalate evenimente deosebite.

III.      CALITATEA MEDIULUI

  1. În domeniul aerului

G.N.M.-C.J. Arad informează telefonic că în data de 30.05.2017 s-a produs un incendiu în localitatea Satu Nou, comuna Mișca, pe amplasamentul S.C. Comeso Color S.R.L. (unitate ce produce lacuri și vopsele pe bază de solvenţi), eveniment în urma căruia au ars 3-4 mc de deșeuri, fiind afectată o suprafaţă de cca 100 mp din hala în care erau depozitate acestea. Incendiul a a fost stins de către echipajele I.S.U. Arad.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului informează că din rezultatele analizelor efectuate în data de 29.05.2017 în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare nu s-au constatat depăşiri ale pragurilor de alertă pentru NO2 (dioxid de azot), SO2 (dioxid de sulf) și ale pragurilor de alertă și informare pentru O3 (ozon). Mediile zilnice pentru PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul sub 10 microni) au fost determinate prin metoda nefelometrică. Validarea acestor valori va fi efectuată după prelucrarea datelor obţinute prin metoda gravimetrică (metoda de referinţă în conformitate cu legislaţia naţională și europeană).

  1. În domeniul solului şi vegetaţiei

Nu au fost semnalate evenimente deosebite.

  1. În domeniul supravegherii radioactivităţii mediului

Menţionăm că pentru factorii de mediu urmăriţi nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor de avertizare/alarmare în intervalul de timp menţionat şi nu s-au semnalat evenimente deosebite. Parametrii constataţi la staţiile de pe teritoriul României s-au situat în limitele normale de variaţie ale fondului natural.

  1. În municipiul Bucureşti

În ultimele 24 de ore sistemul de monitorizare a calităţii aerului în Municipiul Bucureşti nu a semnalat depăşiri ale pragurilor de informare şi alertă.

 

 

     DIRECȚIA DE COMUNICARE