În urma unor sesizări care reclamau activități silvice ilegale în zona lacului Vidraru, ministrul Apelor și Pădurilor, doamna Adriana Petcu, a dispus, la data de 10 martie 2017, realizarea unui control asupra aspectelor semnalate.
Controlul s-a efectuat, în perioada martie-aprilie, la cinci ocoale silvice, de stat și private precum și la șase societăți comerciale care au desfășurat activități de exploatări forestiere în zonă. În această perioadă, o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, cu sprijinul unor ofițeri din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au verificat atât documentele de la sediile entităților care au făcut obiectul controlului, cât și modul în care au fost respectate prevederile amenajamentelor silvice în teren.
Cu prilejul verificărilor, s-au aplicat 23 amenzi contravenționale, cu o valoare totală a amenzilor de 165.000 lei și s-au deschis 4 dosare penale, pentru faptele constatate.
Au fost identificate mai multe încălcări ale legislației silvice în vigoare, printre care:
– În perioada 2012-2016, Ocolul Silvic Vidraru, contrar prevederilor art. 3. alin (2) din O.M nr. 3397/2012, a efectuat lucrări de punere în valoare, urmate de recoltarea unui volum de 30.554 mc masă lemnoasă, produse principale prevăzute la recoltare în amenajamentul silvic, din păduri care ar face obiectul Studiului Proiectul PIN-MATRA, fără avizul fostului Inspectorat Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Ploiești.
– Lucrările de lărgire/modernizare/consolidare efectuate la drumul forestier Molivişu/Dosul Ghițului au condus la înlăturarea vegetației forestiere pe o suprafață de 5,3 ha, fără să existe aprobările legale;
– Retrocedarea terenului forestier pe care s-a amplasat obiectivul „Crearea infrastructurii generale și specifice activităților de turism din arealul climatic Ghiţu – Molivişu, Pârtia de schi A1 și instalația de transport pe cablu aferentă” s-a făcut cu încălcarea unor prevederi legale în vigoare;
– S-au constatat nereguli privind respectarea amplasamentului obiectivului, astfel prin lucrările efectuate (decopertare, terasare, realizarea de construcții neautorizate etc.). Fără respectarea prevederilor legale s-a defrișat o suprafață de 9.000 mp, limitrofă acestui obiectiv;
– În perioada 2005-2010, în fondul forestier proprietatea Obștii Moșnenilor Arefeni a fost pus în valoare și autorizat la exploatare un volum de 72.568 mc masă lemnoasă, fără să existe amenajament silvic aprobat;
– În anul 2010, pentru fondul forestier proprietatea Obștii Moșnenilor Arefeni a fost încălcată restricția Legii nr. 46/2008 – Codului Silvic conform căreia, pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic, este interzisă elaborarea altui amenajament silvic;
– În fondul forestier deținut de o societate comercială, prin volumul recoltat în perioada 2010-2013, posibilitatea a fost depășită de 2,7 ori, respectiv față de 13.509 mc prevedere în amenajamentul silvic pentru perioada 2010–2019 s-a recoltat un volum de 37.502 mc. Ulterior, iar în perioada 2013-2015, încă un volum de 20.461 mc masă lemnoasă s-a recoltat cu încălcarea prevederilor legale.
Următoarele afirmații cuprinse în sesizările primite nu se confirmă:
– Afirmația cu privire la faptul că majoritatea pădurilor din zona lacului Vidraru a avut rolul principal de protecție doar până în anul 2000. S-a constatat că pădurile din această zonă au fost și sunt incluse în grupa I funcțională (păduri cu funcții speciale de protecție), în toate edițiile amenajamentelor silvice, începând cu anul 1985 și până în prezent.
– Afirmația potrivit căreia Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a fost informată încă din data de 10 decembrie 2004 despre existența pădurilor virgine (Studiul Proiectul PIN-MATRA);
– Afirmația conform căreia imaginile surprinse de dronă se referă la toate pădurile din zona Lacului de Acumulare Vidraru, respectiv dispariția a 70% din suprafața pădurilor din zonă.
Măsuri propuse în urma controlului:
– Promovarea unei plângeri penale având ca obiect autorizarea și exploatarea de masă lemnoasă, contrar prevederilor legale, din fondul forestier proprietate a unei societăți comerciale și a unei persoane fizice;
– Transmiterea Raportului către Inspectoratul General al Poliției Române, ca urmare a constatării de fapte săvârșite cu încălcarea prevederilor legale.
– Efectuarea de Corpul de control al ministrului Apelor și Pădurilor a unei verificări referitoare la elaborarea și aplicarea OM nr. 3397/2012 privind stabilirea criteriilor și indicatorilor de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine în România, emis de fostul Minister al Mediului și Pădurilor, precum și la elaborarea și aplicarea OM nr. 2525/2016 privind constituirea Catalogului național al pădurilor virgine și cvasivirgine din România, emis de fostul Minister al Mediului, Apelor și Pădurilor, având în vedere următoarele:
– Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură nu deține documentele finale și oficiale care să ateste că acest studiu a fost predat de elaborator, acest lucru fiind valabil și pentru structurile teritoriale din subordinea instituției;
– Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice susține că ”nu a avizat și nu deține un exemplar din referatul final al proiectului Pin-Matra”;
– Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (autoritatea publică centrală care răspundea de sivicultură în anul 2004) precizează că ”documentul solicitat nu se află în evidențele MADR”;
– Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA susține că ”la elaborarea acestui studiu, personalul tehnic al RNP-Romsilva nu a fost implicat în niciun fel și nici nu a fost informat sau consultat atunci când a fost întocmită baza de date”.
– RNP-Romsilva să procedeze la efectuarea de cercetări disciplinare și aplicarea de sancțiuni angajaților săi pentru faptele săvârșite și evidențiate în Raportul privind controlul în cauză.
– RNP–Romsilva să procedeze la verificarea integrității, evidenței, întreținerii, folosirii și statului juridic actual privind mijlocul fix Drum Auto Forestier Dosul Ghițului, să ia măsurile legale conform concluziilor și să informeze conducerea Ministerului Apelor și Pădurilor.
– Efectuarea unui control de fond la Ocolul Silvic Codrii Verzi ai Argeșului, sub coordonarea Direcției Generale Păduri din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor.
– Efectuarea de Direcția Control Silvic și Cinegetic din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor a unui control la Garda Forestieră Ploiești privind adoptarea măsurilor referitoare la neregulile constatate la Ocolul Silvic Codrii Verzi ai Argeșului.
– Efectuarea de Direcția Control Silvic și Cinegetic din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor a unei analize privind modul în care au fost efectuate lucrările de amenajare a pădurilor de două societăți comerciale pe suprafața de fond forestier aparținând proprietarului Obștea Moșnenilor Arefeni.