Miercuri, 26 iulie 2017, doamna Adriana Petcu, secretar de stat pentru domeniul Ape în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor (MAP), a participat la organizarea unui nou exercițiu interbazinal de simulare a intervențiilor în situații de urgență organizat de  Administrația Națională “Apele Române” (ANAR).

 

În cadrul exercițiului, echipele de intervenție din cadrul Administrațiilor Bazinale de Apă Jiu, Olt, Argeș-Vedea și Buzău-Ialomița au ridicat un dig de apărare cu o lungime de 3.100 de metri. De asemenea, peste 100 de salariați din cadrul celor patru administrații bazinale de apă au intervenit pe 5 sectoare, realizând supraînălțarea digului mal drept al râului Olt, amonte de podul Islaz, cu hidrobaraje pe o lungime de 900 metri și panouri mobile pe o lungime de 2200 metri.  Scenariul a inclus și apariția unei poluări accidentale concomitent cu intervenția pentru supraînălțarea și protejarea digului, acțiune ce a constat în desfășurarea barajelor plutitoare cu rol de stopare a undei de poluare.

 

 

”Este foarte important să verificăm periodic că formațiile de intervenție din cadrul ANAR sunt pregătite să reacționeze rapid, în orice situație. În aceste cazuri nu sunt acceptate erorile, deoarece în joc sunt bunurile materiale și chiar viețile oamenilor. Mă bucur să constat că, la nivelul Administrațiilor Bazinale de Apă, nivelul dotărilor tehnice și al pregătirii personalului sunt conforme cu așteptările pe care populația le are de la noi”, a declarat doamna secretar de stat Adriana Petcu.

 


ANAR a organizat  al 3-lea mare exercițiu de simulare a producerii de inundații interbazinal, acesta fiind și ultimul, cu scopul de a verifica modul de acțiune al Formațiilor de Intervenție Rapidă constituite la nivelul administrațiilor bazinale de apă, instruirea personalului în utilizarea echipamentelor de intervenție, măsurarea timpului de reacție și de deplasare  către zonele de acțiune,  dar și măsurarea timpilor de instalare a echipamentelor de intervenție. Această acţiune s-a desfăşurat în conformitate cu Programul principalelor acţiuni ale Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă pentru anul 2017.