La propunerea Ministerului Apelor și Pădurilor, în Ședința de Guvern de joi, 05 octombrie 2017, a fost aprobată Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică. Aceasta reglementează foarte clar câteva lucruri esențiale în ceea ce privește valorificarea masei lemnoase din fondul forestier care este în proprietatea publică a statului român.
Una din noutățile prevăzute în actul normativ se referă la asigurarea, cu prioritate, a lemnului de foc pentru populație.
”Este primul an în care un Guvern își asumă ducerea la îndeplinire întocmai a prevederilor Codului Silvic, care stipulează, încă din 2015, asigurarea cu prioritate a lemnului de foc către populație. Chiar dacă necesarul de lemn de foc al populației României nu poate fi susținut exclusiv din pădurile statului, trebuie să ne asigurăm că tot lemnul de foc pe care aceste păduri îl produc merge direct la cetățenii care au reală nevoie. Astfel, am pus în aplicare prevederea din Codul Silvic care stipulează valorificarea cu prioritate către populație a lemnului de foc rezultat din tăierile de îngrijire, de igienă, sau rezultate din produse accidentale”, a declarat doamna Doina PANĂ, ministrul Apelor și Pădurilor.
Hotărârea se referă la vânzarea directă, fără intermediari, a lemnului de foc către populație și unitățile de interes public local (școli, grădinițe, instituții etc.), din pădurile proprietate publică. În acest sens, au fost introduse, în premieră, prevederi care sancționează specula, adică revânzarea materialului lemnos cumpărat ca lemn de foc de populație.
O altă noutate din Regulament vizează asigurarea dreptul de preempțiune producătorilor de mobilă, drept prevăzut în Codul Silvic încă din 2015. Astfel, este încurajată prelucrarea superioară a lemnului la noi în țară. Prin această hotărâre se stabilește clar că, special pentru sectorul mobilei din România, se organizează o primă licitație, la care au dreptul să participe exclusiv operatorii care dețin certificat de atestare de producător din industria mobilei și operatorii economici care dețin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat încheiat cu producătorul din industria mobilei care deține certificat de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului. La fel ca și în cazul lemnului de foc, pentru a evita specula, este interzisă revânzarea lemnului achiziționat în cadrul licitației dedicate producătorilor români de mobilă.
”Cred că, astfel, dăm o șansă importantă industriei să își procure materia primă la prețuri corecte și îi permitem să crească și să se dezvolte. Tot prin introducerea acestei măsuri asigurăm acea plus-valoare lemnului exploatat la noi în țară și stimulăm crearea de locuri de muncă”, a precizat ministrul Doina Pană.
O altă prevedere din noul Regulament vizează transparentizarea totală a licitațiilor de masă lemnoasă. Astfel, în urma adoptării HG, Ministerul Apelor și Pădurilor va realiza un website dedicat, denumit www.produselepadurii.ro, în cadrul căruia vor fi publicate toate anunțurile de licitație de masă lemnoasă din pădurile aflate în proprietate publică. Se grupează, astfel, anunțurile pe un singur portal, anunțuri care, în prezent, se regăsesc publicate pe site-urile fiecărui administrator de fond forestier proprietate publică, în mod dispersat și neunitar.