În data de 19 octombrie 2017, a avut loc la Bruxelles, Belgia, întâlnirea doamnei Adriana Doina Pană, ministrul apelor şi pădurilor cu domnul Karmenu Vella, comisar european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit. Întâlnirea se înscrie pe lista acţiunilor întreprinse în vederea îmbunătăţirii dialogului direct și transparent al demnitarilor români cu reprezentanţii Comisiei Europene, la cel mai înalt nivel.
În cadrul acestei întâlniri, ministrul Adriana-Doina Pană a prezentat prioritățile actuale ale Guvernului României în domeniul apelor și pădurilor și măsurile luate de țara noastră în vederea implementării directivelor în domeniul apei și al protecției mediului marin, inclusiv pentru închiderea acțiunilor de pre-infrigement/infrigement deschise (ape uzate, microhidrocentrale) și evitarea declanșării unora noi.
Între subiectele discutate, demnitarul român i-a prezentat oficialului european și măsurile luate în vederea stopării tăierilor ilegale de lemn, respectiv programul de urmărire a trasabilității lemnului, Radarul Pădurilor, unic la nivelul Uniunii Europene și model de bune practici în domeniu, prezentându-i și acțiunile concrete făcute în vederea dezvoltării acestuia.
De asemenea, ministrul Adriana-Doina Pană a punctat necesitatea identificării unor soluții, la nivel european, pentru acordarea de compensații financiare din fonduri UE proprietarilor de păduri din ariile potejate, similare celor acordate posesorilor de fânețe, solicitându-i comisarului Karmenu Vella sprijin în acest sens.
Au mai fost abordate și aspecte referitoare la cooperarea regională în regiunea Mării Negre și la nivelul bazinului Dunării, precum și principalele acțiuni în domeniul apelor și pădurilor pe care Comisia Europeană le are în vedere în prima parte a anului 2019, în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
Comisarul Karmenu Vella a arătat oficialului român disponibilitatea Comisiei Europene de a sprijini România atât în pregătirea, cât și pe perioada Președinției UE.