Două grupuri de lucru formate din reprezentanți ai entităților care activează în domeniul forestier vor analiza problematica acestui sector și vor prezenta soluții, a decis ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș.

 

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneș, a finalizat seria de întâlniri regionale pe care le-a avut cu reprezentanţi ai proprietarilor și administratorilor de păduri, ai sectorului de exploatare a lemnului, precum și cu reprezentanți ai industriei de prelucrare primară şi ai industriei mobilei.
Consultările au avut loc în municipiile Bistrița (17.02.2018.), Suceava (24.02.2018), Râmnicu Vâlcea (02.03.2018) și Pitești (03.03.2018.) și au avut scopul de a identifica problematica curentă cu care se confruntă entitățile care administrează și exploatează păduri, dar și operatorii din industria lemnului.

 

În urma parcurgerii etapelor de consultări, specialiștii ministerului și participanții la dezbateri au identificat trei tipuri de probleme: probleme cu caracter general (de exemplu, cele legate de finanțare și cadru legal), probleme cu caracter regional (specifice unor zone, cum ar fi tipul de proprietate) și probleme punctuale.
Pentru soluționarea celor constatate, factorii implicați au convenit crearea a două grupuri de lucru, coordonate de Ministerul Apelor și Pădurilor, care vor fi formate din reprezentanți ai proprietarilor de păduri și ai administratorilor de ocoale silvice private, specialiști ai Romsilva, reprezentanți ai sectorului de exploatare și prelucrare a lemnului și industriei mobilei.

 

Un grup de lucru va reuni reprezentanți ai entităților din domeniul forestier din Regiunile de Dezvoltare Nord-Est, Nord-Vest, Sud-Est și Centru. Cel de-al doilea grup de lucru este format din reprezentanții din domeniu, care provin din Regiunile de Dezvoltare Vest, Vest-Oltenia și Sud-Muntenia.

 

Grupurile de lucru sunt coordonate de specialiști ai Ministerului Apelor și Pădurilor și se vor întâlni pentru găsirea unor soluții viabile la problemele generale, regionale și punctuale identificate.

La final, cele două grupuri îi vor prezenta ministrului Ioan Deneș modalitatea de rezolvare a problematicii analizate.

 

DIRECȚIA DE COMUNICARE