Specialiști din Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale (ONG) cu activitate în zona de mediu au convenit să constituie un grup de lucru în cadrul căruia să discute periodic problemele sectorului forestier pentru a găsi soluții comune.
Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, secretarul de stat pentru păduri, Ilie Covrig, directorul general al Direcției Generale Păduri, Ilie Mihalache, și consilierii ministrului, Cătălin Tobescu și Ciprian Muscă, s-au întâlnit, marți, la sediul MAP, cu reprezentanți ai unor organizații neguvernamentale, pentru a discuta problemele curente ale sectorului forestier.
La începutul discuției, demnitarul le-a precizat invitaților că ministerul are o abordare „transparentă” pentru a găsi împreună cu societatea civilă soluții pe probleme pe care ONG-urile le-au identificat în domeniul pădurilor.
„Noi suntem într-o perioadă de analiză a sectorului forestier și am avut mai multe întâlniri și dezbateri prin care am reușit să aflăm și să sintetizăm problematica celor care sunt implicați în sectorul forestier. Am avut patru întâlniri regionale cu reprezentanți ai celor cinci domenii de activitate – proprietari de păduri, administratori, operatori economici din exploatare, prelucrare și producători de mobilă. A urmat o întâlnire cu inspectorii șefi și cu directorii de investiții din cadrul Gărzilor Forestiere”, a spus ministrul, adăugând că miercuri va avea alte întâlniri, pe aceeași temă, cu reprezentanții mediului academic, ai celor cinci domenii de activitate și un reprezentant al Asociației Pensionarilor Silvici.
Potrivit ministrului, în urma întâlnirilor se va face o sinteză a problematicii din sectorul forestier și soluțiile care vin din toate aceste zone vor fi centraliza.
„Aspectele din sectorul forestier pe care dumneavoastră le indicați astăzi, precum și rezolvările pe care o să le propuneți, vor fi cuprinse într-un document pe care îl vom prezenta Guvernului, prim-ministrului, decidenților, ca să ne asumăm împreună hotărârile luate”, a spus demnitarul.
Ioan Deneș le-a spus celor prezenți că este, oricând, un partener de dialog.
”Vom avea discuții deschise, transparente, pentru că interesul – al dumneavoastră și al nostru – este să gestionăm durabil această bogăție a noastră și avem datoria să o lăsăm celor care vor urma, să putem să ne respectăm pe noi înșine, respectând pădurea”, a conchis ministrul Ioan Deneș .
La rândul său, secretarul de stat pentru Păduri, Ilie Covrig, a apreciat importanța întâlnirii dintre factorii de decizie și reprezentanții societății civile.
„Este foarte importantă întâlnirea cu dumneavoastră, mai ales având în vedere că legislația silvică, dar și cea referitoare la ariile naturale protejate, de mult ori, este foarte ambiguă sau stufoasă și creează neclarități”, a spus secretarul de stat.
Reprezentanții ONG-urilor au apreciat deschiderea spre dialog a oficialilor ministerului și au venit cu propuneri constructive.
La finalul întâlnirii s-a convenit crearea unui grup de lucru din care să facă parte specialiști ai MAP și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale, pentru a se găsi soluții acceptate de ambele părți, inclusiv în ceea ce privește susținerea intereselor României la Comisia Europeană.
Conservarea biodiversității, compensații pentru proprietarii care își împăduresc terenul agricol, catalogul pădurilor virgine și cvasivirgine, SUMAL, publicarea online a autorizațiilor de vânătoare, regulamentul privind paza pădurilor, câinii de la stână, lucrările de utilitate publică în zonele protejate și cotele de recoltare au fost unele dintre subiectele discutate în cadrul reuniunii.
La invitația Ministerului Apelor și Pădurilor au răspuns reprezentanți ai Asociației Administrațiilor de Arii Naturale Protejate, Federației Coaliția Natura 2000, Asociației Eco-Assist, Eco-Civica(FCN 2000), Agent Green, Greenpeace, World Wildlife Fund România.