Ministrul Ioan DENEȘ a aprobat, în ședința extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență, crearea unei breșe controlate în digul malului stâng al pârâului Cormoș pentru a grăbi retragerea apelor din zona afectată de inundațiile din ultima perioadă din jud. Covasna.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a condus în această după amiază, la sediul instituției, ședința extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situații de Urgență (CMSU).

Ședința CMSU a avut loc ca urmare a solicitării Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Covasna de a se aproba crearea unei breșe controlate în digul malului stâng al pârâului Cormoș.


Vor fi necesare două săptămâni ca apa să se retragă în albia pârâului Cormoș. Prin metoda propusă și aprobată astăzi, de e executa o breșă controlată de 4 m lungime, aval de podul de pe DJ 131 Tălişoara, în digul malului stâng al pârâului, apele se vor retrage de pe terenurile inundate, dar și de pe cele două drumuri județene, în 2 zile. Am fost acolo împreună și am vazut cât de tare au afectat inundațiile populația din zonă și trebuie să îi ajutăm să aibă din nou acces la șosea, iar terenurile agricole să nu mai fie atât de afectate”, a subliniat ministrul Ioan Deneș.

Breșa va asigura scurgerea apei dinspre incinta inundată către pârâul Cormoș.

Punctul în care se va realiza breşa controlată se află la aproximativ 350 m în amonte de confluenţa cu râul Olt şi este situat în zona joasă a incintei, permiţând astfel evacuarea gravitațională a apei, iar digul de apărare în această zonă este puternic erodat şi în pericol de rupere, necesitând o intervenţie imediată de refacere.

Evacuarea apei, după efectuarea acestei breșe, va permite reluarea, în cel mai scurt timp, a circulaţia pe cele două drumuri afectate, fiind posibilă astfel refacerea legăturii rutiere dintre judeţul Covasna și județul Brașov.

Ulterior breșa va fi închisă de către Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna.