Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor participă sambătă dimineată la videoconferinţa cu Prefecţii ce se desfașoară la sediul Instituţiei Prefectului Bistriţa.
Tot în această dimineaţă, demnitarul se va deplasa în localităţile Băcel (jud Covasna) și Tărlungeni (jud. Brasov) dar și în alte localităţi afectate de inundaţii din judeţele Brașov și Covasna. Din informaţiile primite de la specialiști a reieșit că pe râul Tărlung, în apropierea localitatii Lunca Mărcușului, s-a creat o breșă în dig și s-a dispus evacuarea a 30 de locuinţe, aceasta acţiune fiind în acest moment în desfășurare iar persoanele afectate sunt conduse de autorităţi în căminul cultural.
Alături de ministrul Ioan Denes, în zonele inundate, vor mai fi prezenti și directorul general al ANAR, Victor Sandu, directorul ABA Olt, Ștefan Prala, precum și echipe de intervenţii ale ANAR, dislocate din judeţele limitrofe pentru a fi suplimentate cele existente deja la faţa locului.
Menţionăm că debitele vor fi în general în creştere ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi a propagării. Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide cu efecte de inundaţii locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite cu depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, mai ales pe unele râuri mici din nordul, centrul şi estul ţării şi din zonele de deal şi de munte.
Alte Stiri
- Meseria de pădurar este una f... Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a fost prezent miercuri la festivitatea de deschidere a Concursului profesional „Cel mai bun pădurar” – ediția 2019. Evenimentul...
- Ministrul apelor și pădurilo... Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, i-a solicitat, marți, directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, să analizeze, împreună cu specialiști în medicina...
09 October 2019
08 October 2019
Cod portocaliu
______________________________________
CONSULTARE PUBLICĂ: CODUL DE BUNE PRACTICI AGRICOLE
______________________________________
„APĂR APA!” – Campanie națională de informare pentru prevenirea poluării apelor cu nitrați din surse agricole
Rețeaua de transfer de cunoștințe
Aplicatia APEL 112
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă
Evaluarea implementării legislației de mediu în România – proiect raport de țară
Guvernare Transparenta Deschisa si Participativa
Linkuri Utile
MAP in Media
M | T | W | T | F | S | S |
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 2 | 3 | 4 | 5 | ||
6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 |
13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 |
20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 |
27 | 28 | 29 | 30 | 31 |