Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan  Deneș, însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”(ANAR),Victor Sandu, de directorul A.B.A Siret, Emil Vamanu, de directorul A.B.A Prut – Bârlad, Ion Păvăleanu, și de directorul S.G.A Neamț, Stelian Mihăilă, efectuează, vineri, o vizită de lucru în județul Neamț, la invitația președintelui Consiliului Județean Neamț (C.J), Ionel Arsene.

După o discuție preliminară, care a avut loc la sediul C.J Neamț, întâlnire la care au mai participat prefectul județului, Daniela Soroceanu, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență lt.col. Mihai Ciprian Mitrea, precum și alți reprezentanți ai autorităților locale, delegația Ministerului Apelor și Pădurilor s-a deplasat în teritoriu.

Primul punct vizat s-a aflat în comuna Slobozia – suburbie a orașului Roznov, pentru a vedea la fața locului obiectivul – „Amenajare râu Cracău la Slobozia, județul Neamț”, investiție pentru care s-a alocat de la buget, pentru anul 2018, suma de 159.000 de lei.

La cererea factorilor de decizie ai autorității locale, pentru proiectul aflat deja în derulare, ministrul Ioan Deneș le-a cerut reprezentanților A.N. “Apele Române”  să întocmească un grafic de lucrări cu termene clare, astfel încât modul de derulare a investiției să poată fi monitorizat mai ușor. Comuna Slobozia are peste 3000 de locuitori și a suferit pagube, în repetate rânduri, în urma precipitațiilor abundente și a efectelor produse de acestea.

Următorul obiectiv vizitat a fost lacul Bâtca Doamnei. Președintele C.J Neamț i-a spus ministrului Ioan Deneș că acel lac constituie rezerva de apă pentru alimentarea municipiului Piatra Neamț, iar în prezent, acesta este colmatat în proporție de 35-40%. Ministrul Ioan Deneș le-a precizat autorităților locale că A.N. “Apele Române” nu poate interveni pentru decolmatarea lacului deoarece acesta este în administrarea Hidroelectrica. În acest context, atât oficialii M.A.P cât și autoritățile publice locale au convenit organizarea unei întâlniri cu reprezentanți ai Hidroelectrica pentru a discuta situația existentă și pentru a identifica soluții.

Delegația s-a îndreptat apoi către comuna Fărcașa, localitate care a avut de suferit în urma recentelor inundații. La sediul primăriei, ministrul Ioan Deneș, președintele Consiliului Județean și prefectul județului Neamț au avut întâlnire cu primarii localităților de pe Valea Muntelui, zonă grav afectată de inundații. Ministrul și specialiștii A.N.A.R au fost informați de reprezentanții autorităților locale despre problemele cu are aceștia se confruntă, urmând ca într-un viitor apropiat să fie prezentate soluții pentru rezolvarea acestea.

Totodată, Ioan Deneș le-a prezentat autorităților locale cele trei proiecte derulate de M.A.P în această zonă, ce beneficiază de fonduri de la bugetul de stat, credit BCDE dar și din surse proprii ale A.N.A.R:

  • „Reducerea gradului de risc la inundații pe râul Bistrița pe sectorul Borca – Poiana Teiului, județul Neamț” – Buget alocat 2018  –  3,480 milioane lei (buget de stat); În anul 2018 se vor executa lucrări în satul Soci, comuna Borca. În prezent, sunt alocate fonduri pentru execuția a cca. 1,2 km dig de apărare.
  • „Amenajare râu Bistrița și afluenți pe sectorul Iacobeni-Sabasa, județele Suceava și Neamț”. Buget alocat 2018 –  5,1 milioane lei credit BDCE. În anul 2018 se vor executa lucrări la Obiectul 3 – Vatra Dornei – dig mal stâng pe o lungime de 170 ml; pereu zidit din piatră brută pe o suprafață de 9.319 mp ; Obiect  7 – Sarul Dornei – consolidare de mal cu gabioane pe o lungime de 270 ml; două subtraversări iar la Panaci – pereu zidit  pe o suprafață de 4.515 mp.
  •  „Consolidare talveg albie râu Sabasa în comuna Borca, județul Neamț”.    Buget alocat 2018 –  4,950 milioane lei  din venituri proprii ANAR. În anul 2018 se vor executa lucrări  de regularizare albie pe o lungime de 2.4 km.

 
Un alt proiect , de data aceasta realizat prin POIM, este și  Managementul riscului la inundații în bazinul râului Moldova, în județele Suceava și Neamț, valoarea totală  fiind de 440 mil lei. În cadrul acestui proiect se va realiza regularizarea râului Ozana, la Timișești. Lucrările sunt amplasate în localitățile Dumbrava și Timișești și cuprind apărări de mal pe o lungime de 1,05 km și regularizarea albiei, în lungime totală de 0,9 km.

După întâlnire, delegația M.A.P și cea a autorităților locale județene s-au deplasat în zonele afectate de inundații pentru a evalua situația din localitățile calamitate.