REF: Temperaturile și precipitațiile din ultimele ore au generat creșteri de debite în nordul țării; ministrul Adriana Petcu a solicitat ANAR să monitorizeze permanent și să intervină acolo unde este cazul


 

În urma situației hidrometeorologice din ultimele ore și ca urmare a precipitaţiilor suprapuse cu aport de apă rezultat din topirea zăpezilor, pe majoritatea râurilor din județele Maramureş și Satu Mare se înregistrează o creştere a cotelor. În acest context, ministrul Apelor și Pădurilor, Adriana PETCU, a solicitat Administrației Naționale ”Apele Române” (ANAR) monitorizarea permanentă a acestor fenomene hidrometeorologice și organizarea de intervenții cât mai rapide, acolo unde este cazul, pentru a limita posibilele consecințe asupra terenurilor agricole și, în special, asupra populației din cele două județe.
Adriana PetcuM-am asigurat că ANAR este pregătită să intervină rapid și eficient indiferent de situație. Pentru noi, cea mai importantă este siguranța cetățenilor și protecția proprietăților și bunurilor acestora. Am dispus ANAR ca, în cazul în care situația o va impune, să direcționeze utilaje și personal specializat către zonele afectate de la Administrațiile Bazinale care nu întâmpină probleme. Le-am cerut tuturor să fie în stare de alertă, indiferent dacă în județele lor înregistrează creșteri de debite sau nu”, a declarat ministrul Adriana Petcu.


Potrivit informațiilor furnizate de ANAR, Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş a intervenit deja astăzi pentru dislocarea aglomerărilor de gheaţă, în vederea deblocării cursurilor de apă şi pentru asigurarea secţiunii de scurgere, pe râul Botiza la Şieu, şi pe râul Mara la Fereşti.

În prezent, cele mai mari depășiri se înregistrează pe râul Ruscova, județul Maramureș (stația Ruscova), unde cota de pericol este depășită cu 5 cm. Depășiri ale cotelor de atenție se înregistrează tot în Maramureș, pe Mara (stația Vadu Izei – 5 cm), dar și pe râurile Cosău, Ferești și Cavnic. În Județul Satu Mare, pe râul Valea Albă (stația Boinești Sud), cota de apărare este depășită cu 13 cm. Sub monitoriare se află și rîurile Talna și Turț.

Pe lângă depășirea cotelor, echipele de intervenție ale ANAR acționează cu personal și utilaje pentru eliminarea blocajelor de gheaţă apărute pe mai multe cursuri de apă din judeţele Maramureş și Satu Mare. Spre exemplu, între localitățile Vadu Izei și Oncești, pe râul Iza, blocajul are o lungime de aproximativ 3 km, iar în localitatea Rogoz şi Lăpuşul Românesc pe râul Lăpuş un blocaj similare se întinde pe o lungime de 1 kilometru.

Pe râul Iza, pe tronsonul amonte de localitatea Vadu Izei și localitatea Nănești, s-a  format un zăpor de cca. 7,5 km. Zăporul este cantonat, în general, în albia minoră, dar pe alocuri el a ieșit din albie inundând cca. 10 gospodării, în zona localității Oncești (mal stâng râul Iza).

Zăporul este o stavilă naturală formată din sloiuri de gheață antrenate și blocate în zonele de curbură, în zonele strangulate ale cursului de apă sau în zonele împădurite ale albiei majore. Formarea zăporului conduce la crearea unor baraje provizorii, care în timpul apelor mari favorizează creșterea nivelelor în amonte și deversarea liniilor de apărare (digurile).

În județul Bistrița – Năsăud, pe cursul de apă Rebra, în localitatea Rebra, zăporul  s-a  mărit pe o lungime de 2.000 m. Personalul din cadrul Apelor Române împreună cu ISU Bistrița – Năsăud  a  intervenit cu  explozibil  dar  nu  a putut disloca zăporul din cauza debitului mic.  Drept urmare, se supravegehează în continuare zona și evoluția fenomenului, iar în cazul apariției pericolului și la locuințe,  se vor lua măsurile necesare.

 

DIRECȚIA DE COMUNICARE