Ministrul Ioan Deneș a participat luni, 01.04.2019, la Bacău, la demararea lucrărilor la obiectivul de investiții „Refacerea capacității de tranzitare a acumulării Lac de redresare aval captare UHE Bacău II, județul Bacău”.
La eveniment au mai fost prezenți președintele Consiliului Județean Bacău, Sorin Brașoveanu, subprefectul județului Bacău, Valentin Ivancea, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, directorul Administrației Bazinale de Apă Siret, Mihail Popescu, directorul de investiții al Administrației Naționale Apele Române, Vlad Marcoci și senatorul Dragoș Benea, alături de alte autorități locale.
Valoarea totală a investiției este de 14,1 milioane de lei urmând să se decolmateze un volum de 460.770 mc. În anul 2019 a fost alocată acestei lucrări o valoare de 8,4 milioane de lei urmând ca în acest an să se decolmateze 235.655 mc.
Depunerile aluvionare actuale sunt produse de debitul solid transportat de pârâul Trebeș în cei circa 43 ani, atât la debite medii, dar mai ales la debite mari. Acest fenomen a condus la colmatarea acumulării din amonte către aval. Pe malul drept al acumulării se manifestă un puternic fenomen de depunere aluvionară fapt ce a favorizat creșterea unei vegetații specifice bălților colmatate și proliferarea algelor.
Lucrările vor asigura funcționarea acumulării la parametrii optimi proiectați inițial, în acest mod asigurându-se capacitatea de atenuare a viiturilor, eliminarea efectelor negative asupra mediului și riveranilor din zonă și asigurarea unui climat favorabil asigurării calității apei pentru piscicultură și agrement.
Principalele lucrări proiectate constau în refacerea capacității de tranzitare a acumulării Lac de redresare aval captare UHE Bacău II, jud. Bacău, prin decolmatarea unui volum total de 460.770 mc și transportul aluviunilor rezultate din decolmatare la distanța de 10 km față de amplasamentul lucrării.
Lucrările de decolmatare constau în:
– Decolmatarea cuvetei lacului pe toată lungimea malului drept;
– Decolmatare mal drept amonte insulă ( cu o lungime de 1.570 m). Decolmatarea se va realiza prin săpături mecanice și parțial manuale. Accesul utilajelor terasiere se realizează înspre amonte pe rampa de acces existentă amplasată în zona podului rutier la DN 2, iar spre aval pe rampa de acces numărul 1 amplasată în amonte de podul de trecere pe insulă. În zonele cu stufăriș se execută, mai întâi, degajarea vegetației acvatice;
– Decolmatare braț mal drept. Adâncimea minimă a apei va crește de la 2,57m progresiv în funcție de lungime spre aval, astfel încât adâncimea minimă a apei în aval va fi de 2,83 m;
– Decolmatare insulă mal drept – adâncimea minimă a apei va crește de la 2,64 progresiv în funcție de lungime spre aval, astfel încât adâncimea minimă a apei în aval va fi de 2,90 m;
– Decolmatare mal drept aval insulă;
– Decolmatare canal între cele două insule – Adâncimea minimă a apei va crește de la 2,77 progresiv în funcție de lungime spre aval, astfel încât adâncimea minimă a apei va fi de 2,80 m;
– Decolmatarea cuvetei lacului pe toată lungimea malului stâng.
Lucrările demarate luni au ca termen de finalizare 3 luni.