Ref: Secretarul de Stat  pentru Ape Olimpia NEGRU, la  Forumul Internațional al Apei

 

Secretarul de Stat pentru Ape, din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Olimpia NEGRU, a condus delegația României la Forumul Internațional al Apei, ce s-a desfășurat, în perioada 10-11 mai, la Istanbul, în Turcia. Reuniunea aflată la cea de a 4-a ediție, a fost organizată de Ministerul Pădurilor și al Apei și Institutul Apei din Turcia.

Joi, 11 mai, Secretarul de Stat Olimpia NEGRU a susținut, o alocuțiune în cadrul Panelul 4 – Managementul apei urbane ca răspuns la presiunile  demografice.

 

Impactul schimbărilor climatice se resimte în multe bazine din lume, iar efectele asupra ecosistemelor sunt din ce în ce mai vizbile”, a susținut Secretarul de Stat. Totodată, printre efectele majore ale schimbărilor climatice, a menționat afectarea calității și cantității apei, modificarea temperaturii apei, afectarea ecosistemelor, precum și magnitudinea și frecvența apariției evenimentelor meteorologice extreme, cum sunt seceta sau inundațiile.

 

Aceste provocări nu pot fi depășite fără dezvoltarea infrastructurii în corelare cu adoptarea unor măsuri eficiente de management al resurselor de apă. Pe baza scenariilor și a evaluărilor impactului și vulnerabilităților, poate fi propus un set de măsuri de adaptare, combinând măsurile structurale și non-structurale. Măsurile ar trebui prioritizate, luând în considerare necesitatea acestora și evaluarea economică, socială, de mediu, precum și raportul cost-beneficii. Este important să se asigure sinergii și conexiuni între acțiunile de adaptare la nivele diferite de administrare (locală, națională, regională, transfrontieră). În multe țări, inclusiv România, orașele reprezintă motoarele de creștere din perspectiva faptului că mai multe surse interne vor fi generate și pot fi redistribuite astfel încât să ajute proiecte publice cheie în sectoarele cu o creștere redusă. În acest context, fondurile locale și regionale pot finanța imediat investiții capitale în zone urbane mici cu o creștere de populație rapidă (de exemplu zonele turistice)”, a accentuat Olimpia NEGRU.

 

În ceea ce privește România, „riscurile provocate sau accentuate de schimbările climatice au avut un impact major în ultima decadă, inundații recurente, incendii forestiere și secetă, au cauzat pierderi semnificative și daune de-a lungul țării. România este implicată în lupta împotriva schimbărilor climatice și urmărirea utilizării durabile a resurselor de apă. Prin urmare, Guvernul României a adoptat acțiuni atât în ceea ce privește diminuarea efectelor climatice cât și în ceea ce privește adaptarea la schimbările climatice, în cadrul strategiilor naționale ale României, în cadrul politicilor și programelor sale. Aceste măsuri urmăresc atingerea obiectivelor Strategiei 2020, ce furnizează un cadru și un mijloc pentru utilizarea eficientă a resurselor. Scopul este de a evalua impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă în România, din perspectiva multi-sectorială (furnizarea apei menajere și salubritatea, furnizarea apei industriale, irigarea, generarea hidroenergiei, gestionarea riscurilor și a mediului) și de a recomanda acțiuni prioritare privind riscurile și oportunitățile identificate, inclusiv disponibilitatea și cererea de apă”.

Printre subiectele care au fost pe agenda Forumului Internațional al Apei s-au numărat provocările actuale legate de apă, cu accent special pe criza globală a refugiaților, oportunitățile de cooperare în domeniul apei ca mijloc de pace, implementarea și monitorizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă legate de apă, în perioade și zone de criză, obținerea celor mai bune acțiuni de salvare a apei: studii de caz și temeiul juridic, precum și aspecte privind managementul apelor din zonele urbane ca răspuns la presiunile demografice.

Forumul Internațional al Apei a reunit experți din domeniul apei, din mediul academic și factorii de decizie și are ca obiectiv să aducă în atenția comunității internaționale problemele regionale specifice sectorului apei din Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Europa de Est și Turcia.

 

DIRECȚIA DE COMUNICARE

2

1