Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, s-a aflat joi într-o vizită de lucru în județul Neamț, alături de directorul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva (RNP ROMSILVA), Gheorghe Mihăilescu, directorul Departamentului Dezvoltare Investiţii din cadrul Administrației Naționale Apele Române (ANAR), Vlad Marcoci, directorul Administrației Bazinale de Apă(ABA) Siret, Mihail Popescu, și de directorul Direcției Silvice Neamț, Doru Gherghel. Din partea autorităților locale, delegația a fost însoțită de președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene.

În prima parte a zilei, delegația a vizitat Liceul Tehnologic “ Arhimandrit Chiriac Nicolau” din Vânători-Neamț. În acest context, autorii manualului „Prin Pădurile Neamțului” (Direcția Silvică Județeană Neamț) au prezentat lucrarea elevilor.

 Următorul punct al vizitei a fost Parcul Natural Vânători-Neamț, obiectiv prezentat de directorul general al RNP, Gheorghe Mihăilescu. În continuare, ministrul a inspectat serele Ocolului Silvic Gârcina, demnitarul apreciind activitatea depusă de personalul Romsilva.

Vizita de lucru a ministrului apelor și pădurilor în județul Neamț s-a finalizat cu inspectarea obiectivului de investiție „Amenajare râu Cracău la Slobozia”, din orașul Roznov, în valoare de  68,86 milioane de lei. Lucrarea este finalizată și s-au realizat următoarele capacități: 3,50 km regularizare albie existentă, 5,059 km amenajare albie deviată, două poduri. Obiectivul are drept scop scoaterea de sub efectul inundațiilor a 1.100 de gospodării și a 3.800 de locuitori din cartierul Slobozia, dar și a diverse obiective socio-economice. În acest an s-a mai alocat suma de 1 milion de lei pentru exproprieri, măsură necesară recepționării lucrării.

Pe lângă acest obiectiv, în județul Neamț, Ministerul Apelor și Pădurilor derulează  și alte investiții, precum:

  • „Reducerea gradului de risc la inundații pe râul Bistrița pe sectorul Borca – Poiana Teiului,  Neamț”, prin construirea unui dig de apărare  pe o lungime de 15,6 km, cu o valoare de 46,6 milioane de lei. Termenul de finalizare pentru tronsonul Soci și Galu este 2019.
  • Refacerea digului râului Siret la Adjudeni-Tămășeni, etapa a-II-a” care are o valoare de 23,79 milioane lei și se vor realiza apărări de maluri pe o lungime de 1,9 km. Termenul de punere în funcțiune este anul 2020.

În ceea ce privește controlul poluării cu nutrienți, în comuna Timișești se construiește  o platformă comunală de depozitare a gunoiului de grajd,  în valoare de 1,67 milioane de lei, inclusiv TVA, iar echipamentele pentru punerea în funcțiune vor fi livrate în 2021.   

    În domeniul păduri, investițiile MAP pentru 2019 sunt de 7 milioane lei, sume alocate pentru lucrări de regenerare a pădurilor, înființarea sau refacerea unor drumuri forestiere și altele. De asemenea, prin Garda Forestieră, s-a alocat suma de 60 de mii de lei din fondul de ameliorare pentru reconstrucţie ecologică forestieră pe terenurile degradate de la Răucești.

Valoarea totală  a investițiilor derulate de MAP pe domeniile de responsabilitate, în anul 2019, în județul Neamț, este de 31,04 milioane de lei, din care în domeniul gospodăririi apelor este de 24,04 milioane de lei, iar în domeniul păduri 7 milioane de lei.