În perioada 26-28 iulie 2017 au avut loc lucrările celei de-a II-a sesiuni a Comitetului mixt guvernamental româno-egiptean de cooperare economică, la sediul Ministerului Mediului pentru Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.

 

În cadrul sesiunii plenare care a avut loc astăzi, 28 iulie 2017, au fost semnate o serie de documente bilaterale, precum și Protocolul celei de-a doua sesiuni a Comitetului mixt.

 

Ministerul Apelor și Pădurilor a fost reprezentat de doamna Adriana Petcu, Secretar de Stat, care a semnat Memorandumul de Întelegere între Ministerul Apelor și Pădurilor din România și Ministerul Resurselor de Apă și Irigațiilor din Republica Arabă Egipt privind cooperarea în domeniul resurselor de apă.

Conform memorandumului, domeniile de cooperare vor fi:

– controlul calității apelor de suprafață și subterane;

– protecția zonelor costiere;

– utilizarea rațională a resurselor de apă;

– promovarea schimburilor de experiență în domeniul gospodăririi și protecției resurselor de apă;

– managementul integrat al resurselor de apă;

– promovarea conștientizării publice,însă Părțile pot include ulterior, de comun acord, și alte domenii specifice în cadrul cooperarii bilaterale.

Totodata, Părțile au agreat următoarele forme de cooperare:

– schimburi de experiență, know-how, exemple de bune practici, schimburi de informații științifice și tehnice;

– organizarea de programe de instruire, seminarii și workshop-uri de specialitate;

– programe, studii și proiecte comune;

– orice formă de alte modalități de cooperare considerate necesare de către Părți pentru îndeplinirea obiectivelor.

 

DIRECȚIA DE COMUNICARE