Ministerul Apelor Și Pădurilor, cu sediul în Calea Plevnei, nr.46-48, Sector 1, București, scoate la concurs, în data de  14.05.2019, la sediul ministerului, următoarele posturi vacante:

  1. Consilier grad profesional superior – Serviciul control regim silvic și cinegetic

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţii specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante:

  • Pregătire de specialitate – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul silvicultură.
  • Vechime în specialitatea studiilor necesară participării la concurs: minimum 7 ani;
  • Iniţiativă şi creativitate, capacitate de adaptare la muncă în echipă, efort intelectual, seriozitate.

 

  1. Consilier grad profesional principal – Serviciul control regim silvic și cinegetic

 

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţii specifice de participare la concursul pentru ocuparea funcţiei publice de execuţie vacante:

  • Pregătire de specialitate – studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul silvicultură.
  • Vechime în specialitatea studiilor necesară participării la concurs: minimum 5 ani;
  • Iniţiativă şi creativitate, capacitate de adaptare la muncă în echipă, efort intelectual, seriozitate.

 

Programul concursului: 14.05.2019 ora 1000 – proba scrisa

Înscrierile se fac în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial, partea

a –III– a, la sediul Ministerul Apelor Și Pădurilor.

  

BIBLIOGRAFIE:

DIRECȚIA CONTROL SILVIC ȘI CINEGETIC

SERVICIUL CONTROL REGIM SILVIC ȘI CINEGETIC

Consilier, clasa I, grad profesional superior

 

  1. Constituția României
  2. Legea nr.46/2008 – Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 407/2006 vânătorii și protecției mediului, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Legea nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, cu modificările și completările ulterioare;
  8. Legea nr.100 privind împădurirea terenurilor degradate;
  9. G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  10. G. nr.27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor cu modificările și completările ulterioare;
  11. U.G. nr.32/2015 privind înființarea gărzilor forestiere, cu modificările și completările ulterioare;
  12. G. nr.85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetație forestiere din păduri și din afara acestora, cu modificările și completările ulterioare;
  13. G. nr.470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (U.E.) nr.995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn cu modificările și completările ulterioare;
  14. G. nr.1076/2009 privind Regulamentul de pază al fondului forestier;
  15. G. nr.743/2015 privind organizarea și funcționarea gărzilor forestiere;
  16. Ordinul nr.1346/2011, pentru aprobarea Regulamentului privind forma și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum și modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori;
  17. Ordinul nr.767/2018 privind aprobarea procedurii de aprobare, modificare și casare a actelor de punere în valoare pentru masa lemnoasă provenită din fondul forestier național și a Procedurii privind punerea în valoare și recoltarea de masă lemnoasă din fodnul forestier național pentru care legea obligă la întocmirea amenajamentului silvic și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național;
  18. Ordinul nr.1540/2011, pentru aprobarea Instrucțiuniilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, cu modificările și completările ulterioare;
  19. Normele Tehnice nr. 1-8.

 

DIRECȚIA CONTROL SILVIC ȘI CINEGETIC

SERVICIUL CONTROL REGIM SILVIC ȘI CINEGETIC

Consilier, clasa I, grad profesional principal

 

  1. Constituția României
  2. Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită al funcționarului public, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 407/2006 vânătorii și protecției mediului, cu modificările și completările ulterioare;
  6. Legea nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare;
  7. OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;
  8. OG nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor cu modificările și completările ulterioare;
  9. OG nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetație forestiere din păduri și din afara acestora, cu modificările și completările ulterioare;
  10. HG nr. 470/2014 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund, precum și a unor măsuri de aplicare a Regulamentului (U.E.) nr.995/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 octombrie 2010 de stabilire a obligațiilor ce revin operatorilor care introduc pe piață lemn și produse din lemn cu modificările și completările ulterioare;
  11. HG nr. 1076/2009 privind Regulamentul de pază al fondului forestier;
  12. Ordinul nr. 1346/2011, pentru aprobarea Regulamentului privind forma și modul de utilizare a dispozitivelor speciale de marcat, precum și modul de marcare a arborilor sau a unor loturi de arbori;
  13. Ordinul nr. 767/2018 privind aprobarea procedurii de aprobare, modificare și casare a actelor de punere în valoare pentru masa lemnoasă provenită din fondul forestier național și a Procedurii privind punerea în valoare și recoltarea de masă lemnoasă din fodnul forestier național pentru care legea obligă la întocmirea amenajamentului silvic și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național;
  14. Ordinul nr. 1540/2011, pentru aprobarea Instrucțiunilor privind termenele, modalitățile și perioadele de colectare, scoatere și transport al materialului lemnos, cu modificările și completările ulterioare;
  15. Normele Tehnice nr. 1-8.