Ministerul Apelor și Pădurilor în calitate de lider de proiect, având ca partener Administrația Națională ”Apele Române” derulează, începând din luna august a.c, Proiectul “Îmbunătățirea capacității autorității publice centrale în domeniul managementului apelor în ceea ce privește planificarea, implementarea și raportarea cerințelor europene din domeniul apelor”, cod MySMIS 126656/SIPOCA 588.
Bugetul alocat este în valoare de 18.521.000 lei, din care 83,98% din fonduri europene și 16,01% reprezintă cofinanțarea națională ce va fi asigurată de la bugetul de stat. Perioada de implementare a proiectului este de 24 de luni.
Realizarea proiectului contribuie la fundamentarea și sprijinirea măsurilor ce vizează adaptarea structurilor, optimizarea proceselor și pregătirea resurselor umane necesare îmbunătățirii modului de îndeplinire a obligațiilor asumate prin legislația UE, respectiv conformarea cu cerințele Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate provenite de la aglomerări umane în scopul consolidării capacității autorităților și instituțiilor publice din domeniul gospodăririi apelor.
Din punct de vedere al elementelor de context, directiva are ca obiect protejarea mediului împotriva efectelor adverse ale evacuărilor de ape reziduale, ținând cont de faptul că înainte de evacuare, apele urbane reziduale și apele uzate ce provin din anumite sectoare industriale trebuie să fie colectate și tratate. În urma analizei modului în care România aplică aceste prevederi, în data de 7 iunie 2018, Comisia Europeană a aprobat declanșarea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în cauza 2018/2109 având ca obiect incorecta aplicare a Directivei 91/271/CEE a Consiliului privind tratarea apelor urbane reziduale.
Rezultatele proiectului au în vedere, în primul rând, rezolvarea situației de infringement, acțiune declanșată în temeiul articolelor 3, 4, 5, 10, 15 și secțiunilor A, B și D din anexa I la Directiva 91/271/CEE privind tratarea apelor urbane reziduale. De asemenea, aceste rezultate iau în considerare interdependența funcțională dintre alimentarea cu apa potabilă, canalizarea, epurarea apelor uzate urbane și necesitatea unei planificări corelate a sistemelor de apă canal.
Acțiunile aferente proiectului se concentrează în mod specific pe componenta de apă uzată prin care se urmărește o reglementare mai detaliată, clară, dar și mai simplificată în acest domeniu. Această componentă împreună cu rezultatele sale va fi integrată ulterior în Strategia Națională privind alimentarea cu apă, colectarea și epurarea apelor uzate urbane și revizuirea reglementărilor în vederea creșterii eficienței în aplicarea legislației specifice, a reducerii costurilor de implementare și a realizării unei sinergii cu implementarea altor directive din domeniul apei, respectiv Directiva Nitrați, Directivei Cadru Apă și Directiva Cadru Strategia Marină.
De asemenea, aceasta va stabili abordarea în care se va continua modul de planificare, finanțare și realizare a infrastructurii specifice. Mai mult, va promova și va prioritiza măsurile necesare pentru asigurarea conformității în cadrul unui Plan național de acțiune privind alimentarea cu apă potabilă, colectarea și epurarea apelor uzate în vederea asigurării planificării bugetare naționale și la nivel local.
Alte obiective specifice ale proiectului, fac referire la:
– elaborarea și/sau reactualizarea procedurilor și metodologiilor privind planificarea strategică legată de conformarea cu cerințele Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane și optimizarea bugetării programelor dedicate realizării infrastructurii specifice în vederea realizării conformării în cel mai scurt timp posibil;
– reactualizarea Planului de implementare al Directivei 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate urbane prin luarea în considerare a modificărilor în ceea ce privește numărul și distribuția populației echivalente ce a avut loc în perioada 2004-2017;
– dezvoltarea și implementarea, la nivelul Administrației Naționale ”Apele Române” a unui sistem și a procedurilor, mecanismelor pentru coordonarea și consultarea cu factorii interesați privind implementarea, monitorizarea și evaluarea politicilor și strategiilor din domeniul alimentării cu apă, canalizării și epurării apelor uzate urbane;
– dezvoltarea abilităților și competențelor personalului din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor și al Administrației Naționale ”Apele Române” în vederea coordonării interinstituționale și eficientizarea proceselor, măsurilor, acțiunilor stabilite pentru îmbunătățirea alimentării cu apă, canalizării și epurării apelor uzate urbane.
Rezultatele proiectului vor spijini activitățile implicate de elaborarea și promovarea unui proiect de act normativ pentru definirea clară a obligațiilor și a responsabilităților legate de implementarea proiectelor referitoare la colectarea și epurarea apelor uzate urbane. În conținutul acestuia, se va detalia modul de monitorizare, control și raportare a realizării și funcționării sistemelor individuale, precum și a funcționării sistemelor publice de canalizare/epurare. În cadrul proiectului de act normativ vor fi prevăzute inclusiv modalități de sprijin pentru persoanele/familiile cu venituri mici pentru acoperirea cheltuielilor legate de canalizarea și epurarea apelor uzate.
Proiectul este finanțat prin cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, axa prioritară IP12/2018 Sprijin pentru acțiuni de consolidare a capacității autorităților și instituțiilor publice centrale, obiectivul specific OS 1.1 Dezvoltarea și introducerea de sisteme și standarde comune în administrația publică ce optimizează procesele decizionale orientate către cetățeni și mediul de afaceri în concordanță cu SCAP.