Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a condus în această dimineață, la sediul instituției, ședința tehnică ce a avut ca scop analizarea punctelor critice și a lucrărilor hidrotehnice afectate de inundațiile care au avut loc în ultima perioadă sau care prezintă risc în situația producerii unor eventuale inundații în perioada următoare.
La ședința au fost prezenți subsecretarul de stat Constantin-Dan Deleanu, directorul general al Administrației Naționale “Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, directorul general al Direcției Generale Ape, Olimpia Negru, directorul adjunct al Direcției Managementul Riscului la Inundații și Siguranța Barajelor, Altan Abdulamit, directorul general al Direcției Generale de Investiții Achiziții si Logistică, Eugenia Necea, precum și specialiști din cadrul ANAR.
“Am solicitat această analiză pentru a cunoaște și a evalua obiectiv punctele critice pe care le prezintă lucrările hidrotehnice cu risc în cazul în care se vor produce noi inundații în perioada care va urma. S-au inventariat barajele afectate de inundații, dar și estimarea necesarului pentru repararea acestor obiective. Chiar dacă anul acesta vor fi puși în funcțiune 171,72 km de dig și 82,5 km de consolidări de mal, trebuie să analizăm cu foarte mare atenție și lucrarile afectate în ultima perioadă deoarece și ele reprezintă o prioritate”, a declarat ministrul Apelor și Pădurilor.
Situația solicitată de Ioan Deneș va fi completată cu estimarea costurilor necesare pentru refacerea lucrărilor afectate, identificarea surselor de finanțare și remedierea punctelor critice.