Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, s-a deplasat, în această după amiază, în județul Teleorman, pentru a coordona intervenția la digul de vest al Acumulării Suhaia. Totodată, ministrul va evalua, la fața locului, situația creată de inundațiile din ultimele zile.

La data de 28 martie 2018, sub coordonarea reprezentanților Ministerului Apelor și Pădurilor – Direcția Generală Ape și ai Administrației Naționale „Apele Române”, echipele de intervenție ale A.B.A. Argeș – Vedea au efectuat o serie de lucrări de punere în siguranță la digul de vest al amenajării hidrotehnice Suhaia, județul Teleorman, astfel:

– pe o lungime totală de aproximativ 120 m (4 tronsoane de 20 m, 60 m, 20 m, 20 m) a fost realizată protecţia coronamentului şi a paramentului aval al digului de vest al lacului Suhaia cu folie de polietilenă lestată cu saci umpluți cu nisip;

– lucrările de intervenţie realizate în regim de urgenţă au ca scop protejarea digului de vest al lacului Suhaia împotriva apariţiei unor procese erozionale precum şi, în cazul creşterii accentuate a nivelului lacului Suhaia, deversarea controlată a unui debit suplimentar de cca. 10…12 mc/s în incinta îndiguită Seaca – Zimnicea, amonte.

Pentru intervenţiile care se execută, la ora actuală, la acumularea Suhaia, A.N. „Apele Române” a mobilizat următoarele forţe şi mijloace de intervenţie :

– Formaţie de Intervenţie Rapidă de la S.G.A. Teleorman formată din 20 de oameni;
– Formaţie de Intervenţie Rapidă de la A.B.A. Argeş – Vedea formată din 20 de oameni, precum și: un autotrailer, trei autoturisme de teren, un turn de iluminat, 1.000 mp material geotextil, 5.000 de saci, o şalupă.
– 2 ATV – uri de la S.G.A. Olt și S.G.A. Brașov.

Având în vedere tendința de creștere a nivelului în lacul de acumulare Suhaia, la data de 29 martie 2018, Formația de Intervenție Rapidă (FIR) A.B.A. Argeș – Vedea lucrează la realizarea, pe digul de est al lacului de acumulare Suhaia,  a unei o supraînălțări a coronamentului digului de apărare, pe o lungime de aproximativ 500 – 600 m, folosindu-se hidrobaraje umplute cu apă. Prin această lucrare de intervenție se intenționează protecţia împotriva deversării şi prevenirea inundării drumului de acces către Staţia de Pompe a ANIF.

Precizăm faptul că, la ora actuală, nu există riscul inundării zonelor locuite, acestea aflându-se la o distanţă semnificativă faţă de acumularea Suhaia (peste 1 – 2 km) și fiind situate la cote superioare față de nivelul apelor din acumulare.