Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, a solicitat Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR) un raport privind situația pregătirii plajelor de pe Litoral, având în vedere atât minivacanța de 1 Mai, cât și apropierea sezonului estival.
Potrivit informării primite, activitățile de pregătire a plajelor au fost începute la 20 februarie 2018. Până la 16 aprilie 2018 au fost amenajate și predate către utilizatorii de plaje, conform clauzelor contractuale, acele suprafețe care fac obiectul contractelor de închiriere, urmând ca până la 1 mai 2018 să fie finalizate lucrările și pe suprafețele de plajă libere de contract.
Documentul arată că în intervalul 10 martie – 1 aprilie 2018 s-au înregistrat fenomene meteo de intensitate medie si mare, respectiv furtuni, care au afectat litoralul românesc și au cauzat întârzieri în desfășurarea activităților de pregătire a plajelor. Cu toate acestea, întârzierile vor fi recuperate până la 1 mai 2018.
Lucrările de pregătire a plajelor constau în:
- Lucrări de pregătire a terenului;
- Lucrări de terasare (aproximativ 80.000mc);
- Demontarea gardurilor de stuf (au fost demontate aproximativ 10.000 ml de garduri de protecție);
- Nivelarea suprafețelor de plajă (aproximativ 350.000mp);
- Evacuarea depozitelor de spărturi de scoici din zonele cu depuneri și transportul acestora în zonele stabilite de beneficiar (aproximativ 400 tone);
- Transportarea unor utilaje șenilate în zonele de lucru;
- Transport nisip din depozite în zonele deficitare;
- Transport și depozitare deșeuri rezultate în urma activității de curățare (aproximativ 700 tone).
Până în acest moment au fost predate către utilizatorii de plaje 319 subsectoare închiriate, ceea ce reprezintă 100% din contractele existente care se supun procedurii de predare la începutul sezonului estival.
La lucrările de pregătire a plajelor, Sistemul de Gospodărire a Apelor acționează zilnic cu utilaje și personal din cadrul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea – Litoral (inclusiv personal delegat din cadrul ABADL, din judet, respectiv formațiile de lucru Dunăre Nord, Dunăre Sud și Histria – S.G.A. Constanța, precum și din cadrul S.G.A. Tulcea).
Echipele ANAR acționează cu mai multe utilaje (basculante, buldoexcavatoare, tractoare), concomitent, pe trei tronsoane: Năvodari – Mamaia – Constanța, Agigea – Eforie – Costinești – Tuzla și Olimp – Neptun – 23 August – Mangalia – 2 Mai – Vama Veche.
Până în prezent, s-au colectat și transportat 700 de tone de deșeuri și 400 de tone de spărtură de scoică.
În continuare, după finalizarea lucrărilor de corectare a liniei țărmului, se va acționa normal, conform programului anual, la igienizarea suprafețelor de plajă libere de contract și evacuarea algelor și a scoicilor de la linia țărmului, acolo unde fenomenul se manifestă însemnat cantitativ.
Conform legislației, responsabilitatea igienizării subsectoarelor de plajă închiriate revine, începând cu data predării acestora, operatorilor economici care dețin contracte de închiriere.
„Ministerul Apelor și Pădurilor îi asigură pe cetățenii care au decis să își petreacă minivacanța de 1 Mai pe Litoral că vor găsi plajele pregătite să le ofere condiții optime de recreere și relaxare”, a spus ministrul Ioan Deneș.