Ref: Decizia organizației Forest Stewardship Council de a retrage certificarea pentru Schweighofer Holzindustrie
Ministerul Apelor și Pădurilor (MAP) a luat act de decizia organizației internaționale Forest Stewardship Council (FSC), de a retrage certificarea pentru lemnul procesat de grupul austriac Schweighofer, având ca motivație principală ”o posibilă încălcare a legislației privind standardele de măsurare a materialului lemnos”.
Dat fiind faptul că vorbim despre cel mai mare procesator de material lemnos din România, retragerea cetificării FSC presupune, din partea autorității publice centrale din domeniul silviculturii, o atenție mai mare.
În acest sens, în perioada următoare, MAP împreună cu Gărzile Forestiere vor supraveghea foarte atent activitatea companiei, atfel încât să ne asigurăm că suspiciunile invocate de experții FSC nu au consecințe de natură legală, privind aplicarea legislației silvice specifice.
Totodată, MAP speră că societatea Schweighofer Holzindustrie va depune toate eforturile pentru a clarifica aspectele invocate care au dus la retragerea certificării FSC.