Informeaza-te si ajuta !



CE REPREZINTĂ „RADARUL PĂDURILOR”?


Este un sistem informatic care permite monitorizarea traseului lemnului de la plecarea din pădure și până devine mobilă sau iese din țară, în timp real.
Prin Hotărârea de Guvern Nr. 470/2014 s-a stabilit că, la finalul unei pilotări de 120 de zile, începând cu data de 08.10.14, toate transporturile de lemn, cu excepția lemnului în volum de până la 3 mc, transportat cu atelaje, să se facă obligatoriu folosind acest sistem informatic.

Prin folosirea acestei aplicații se urmărește stoparea tăierilor ilegale de arbori, acest deziderat realizându-se prin urmărirea prin GPS a circulației materialelor lemnoase de la locul de recoltare și până la valorificare, inclusiv în situațiile în care sunt exportate în afara spațiului național/comunitar.

CUM FUNCȚIONEAZĂ?


Aplicatia are două componente:
A. Una care este denumită Woodtracking (WT) și este destinată atât ocoalelor silvice de stat și private cât și operatorilor economici ce exploatează, transportă și comercializează material lemnos. Aceștia au fost obligați să-și achiziționeze telefoane inteligente (smartphone-uri), să-și instaleze gratuit aplicația pe acestea iar în momentul încărcării materialelor lemnoase în mijloacele de transport să introducă în sistem datele înscrise pe avizul de expediție, inclusiv coordonatele geografice ale punctului de încărcare. Datele vor fi transmise instantaneu către serverul central și vor fi memorate. Aplicația va face corelație între emitentul avizului de însoțire și seria/numărul avizului, adică va verifica dacă acele documente de însoțire au fost procurate în mod legal de către emitent și doar după aceea serverul va genera un cod unic asociat acelui aviz – cod ce trebuie înscris obligatoriu pe aviz de către emitent. Abia apoi mașina de transport poate pleca la drum.
În cazul în care datele înscrise pe aviz nu sunt corecte (de exemplu se depășesc volumele pe specii din APV-ul ce reprezintă proveniența materialului lemnos) – aplicația nu generează codul unic (deci materialele lemnoase nu pot fi puse în circulație) și serverul central emite un mesaj de avertizare pentru utilizator și o alertă în sistem, alerta care se comunica organelor de control pentru a dispune măsurile legale.

Ca o cheie de control, când ajunge la destinație, lemnul nu poate intra în depozit până când cei din depozit nu verifică în sistemul informatic corectitudinea codului unic. La fel între tot lanțul de depozite până devine produs finit sau iese din țară. Verificarea în sistem lasă urme deci nu se poate spune că s-a făcut și nu s-a făcut de fapt.

Dacă locul de încărcare este fără semnal (anumite zone din pădure), după introducerea datelor, va fi generat un cod offline care se va înscrie în aviz iar în momentul în care mijlocul de transport auto intră în zona cu semnal, sistemul va genera automat codul unic.

Toate depozitele vor fi amplasate obligatoriu în zone cu semnal
B. Cea de-a doua componentă a aplicației este IWoodtracking (IWT) este destinată organelor de control – tuturor celor care au atribuții legale de control al circulației materialului lemnos.
Prin folosirea acestei aplicații într-un timp foarte scurt și din orice punct național sau chiar și din afara țării, cu condiția să fie conexiune GSM, se vor putea efectua următoarele verificări:
– Validitatea codului unic înscris pe avizul de însoțire, care este proveniența materialelor lemnoase și dacă aceasta este legală, locul de încărcare, locul de descărcare, traseul care urmează să fie parcurs și chiar localizarea acestora pe o hartă;
– Verificarea după serie/număr aviz (pentru cazul în care emitentul a generat codul dar a uitat să-l noteze pe aviz), dacă acel aviz are cod unic generat de către sistem, dacă materialele lemnoase au proveniența legală, locul de încărcare, locul de descărcare, traseul care urmează să fie parcurs și chiar localizarea acestora pe o hartă;
– Verificarea după numărul de înmatriculare al mijlocului de transport (verificarea se poate face în trafic, fără a fi nevoie să fie oprit mijlocul de transport), dacă acel transport are cod unic generat de către sistem, dacă materialele lemnoase au proveniență legală, locul de încărcare, locul de descărcare, traseul care urmează să fie parcurs și chiar localizarea acestora pe o hartă.

Concluzii:
Nu se vor mai putea încărca materiale lemnoase și implicit transporta cu același aviz de însoțire de mai multe ori, nu se vor mai putea legaliza materiale lemnoase tăiate ilegal întrucât se va memora locul de unde s-a încărcat materialul lemnos și nici nu va mai fi posibilă modificarea cantităților înscrise pe avizele de însoțire, după valorificarea acestora pe piața neagră, adică de exemplu: cantitatea de 30 mc să fie modificată în 3 mc sau 0,3 mc.
Nu se vor mai putea transporta materiale lemnoase fără proveniența legală fără ca organele de control să nu știe, nu se vor putea transporta cantități mai mari decât cele care au fost procurate în condiții legale;
Nu va mai putea fi posibil ca un utilizator să vândă sau să transmită avize către un alt utilizator pentru că acestea nu vor putea fi folosite. Și în acest caz, sistemul va genera o alertă care va fi comunicată organelor de control, acestea fiind obligate să dispună măsurile legale;
aceste alerte sunt memorate și pot fi verificate oricând.

CUM POTI AJUTA?


Din data de 8 octombrie 2014, va fi funcțional și pentru “Radarul Pădurilor” sistemul 112. În consecință, fiecare cetățean care dorește să fie verificat un mijloc de transport lemn, poate apela serviciul comunicând numărul mașinii de transport.