RAPORT HIDRO-METEO 25.05.2017, ora 08.00 26.05.2017, ora 08.00

SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ

Situaţia şi prognoza hidrologică pe râurile interioare şi Dunăre din 26.05.2017, ora 07.00

 

RÂURI

Debitele au fost în creştere datorită efectului combinat al precipitaţiilor căzute în interval şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Mureș, Olt, Vedea, Argeş, Bistriţa, Trotuş, Moldova, Suceava, bazinele superioare ale râurilor: Jiu, Ialomiţa, Buzău, Putna, Rm. Sărat, şi Jijia și doar prin propagare pe cursurile inferioare ale râurilor: Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş şi Nera.

Pe râurile din bazinele superioare ale Crasnei, Barcăului, Crişului Repede, Crişului Negru, Crişului Alb, Timişului, Bârzavei, Moraviţei, Caraşului, Nerei, Cernei şi pe râul Prut debitele au fost în scădere, iar pe celelalte râuri, relativ staţionare.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.

Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 20 din 25.05.2017.

 

Debitele vor fi în general în creștere datorită precipitațiilor prognozate și propagării. Excepţie vor face cursurile inferioare ale Crişului Repede, Crişului Negru, Crişului Alb, râurile din Banat şi Prutul unde debitele vor fi în scădere şi râurile din bazinul Bârladului şi Dobrogea unde vor fi staţionare.

Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundații locale şi creşteri rapide de niveluri şi debite pe unele râuri din zonele de deal și munte.

Se menține ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 20 din 25.05.2017.

 

DUNĂRE

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 25 – 26.05.2017 a fost în scădere, având valoarea de 5300 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii  mai (7250 m3/s).

În aval de Porţile de Fier debitele au fost relativ staţionare pe sectorul Gruia – Calafat, în scădere pe sectoarele Bechet – Corabia și Oltenița – Tulcea și în creștere pe sectorul Tr. Măgurele – Giurgiu.

 

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (5300 m3/s).

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Calafat şi Hârşova – Tulcea și relativ staționare pe sectorul Bechet – Cernavodă.

 

  1. Situaţia meteorologică în intervalul 25.05.2017, ora 09.00 – 26.05.2017, ora 06.00

ÎN ŢARĂ

În Maramureş, Transilvania, nordul Moldovei şi în cea mai mare parte a Olteniei vremea a fost în general instabilă şi s-a răcit accentuat faţă de intervalul precedent. Instabilitatea atmosferică s-a manifestat prin înnorări temporar accentuate, averse şi pe suprafeţe mici descărcări electrice. Cantităţile de apă au depăşit izolat 15…20 l/mp, iar în Subcarpaţii de Curbură, punctiform 35 l/mp. În regiunile estice şi în cele din extremităţile de vest şi sud-vest, cerul a fost variabil, trecător cu unele înnorări şi numai izolat s-au semnalat ploi slabe de scurtă durată. Vântul a suflat slab şi moderat, cu intensificări izolate, dar în câmpul vizual al observatorului de la staţia meteorologică Craiova a fost identificată o “pâlnie noroasă”, cu baza la aproximativ 1500 m. Temperaturile maxime s-au situat sub mediile multianuale în cea mai mare parte a ţării, cu valori cuprinse între 13 grade la Rădăuţi şi 24 de grade la Iaşi, Bacău şi Adjud. La ora 06 se înregistrau temperaturi cuprinse între 9 grade la Câmpeni şi Vărădia de Mureş şi 16 grade la Sulina. Spre sfârşitul intervalului, cu totul izolat în sudul teritoriului a fost ceaţă.

Observaţie: începand de ieri, de la ora 06, au fost în vigoare 17 atenţionări cod galben, pentru fenomene meteorologice periculoase imediate, emise după cum urmează: 6 de către SRPV Craiova, 5 de către SRPV Sibiu, 4 de către CNPM Bucureşti pentru Muntenia si 2 de către SRPV Bacău.

 

LA BUCUREŞTI

Vremea a fost în general instabilă şi s-a răcit accentuat faţă de ziua precedentă, devenind răcoroasă. Cerul a prezentat înnorări, mai accentuate în cursul zilei, când s-au semnalat averse în general slabe cantitativ. Vântul a suflat în general slab. Temperatura maximă a fost de 19 grade la Afumaţi şi Băneasa şi 20 de grade la Filaret. La ora 06, se înregistrau 13 grade la Băneasa şi 14 grade la Afumaţi şi Filaret.

 

 

  1. Prognoza meteorologică în intervalul 26.05.2017, ora 09.00 – 27.05.2017, ora 09.00

ÎN ŢARĂ

În sudul, centrul şi estul ţării vremea va fi răcoroasă şi în general instabilă, cu înnorări temporar accentuate şi pe arii relativ extinse ploi, mai ales averse, însoţite local de descărcări electrice. Se vor cumula pe arii restrânse cantităţi de apă de 15…20 l/mp, iar în special în zona Carpaţilor Meridionali şi Carpaţilor de Curbură, izolat peste 35 l/mp. Vor mai fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale datei, cerul va fi variabil, cu unele înnorări, îndeosebi după-amiaza, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată doar în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 15 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 25 de grade în Câmpia de Vest, iar cele minime între 7 şi 14 grade.

 

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi răcoroasă. Cerul va avea înnorări şi temporar se vor semnala ploi de scurtă durată şi posibil descărcări electrice în special în a doua parte a intervalului. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 12…13 grade.

 

  1. CALITATEA APELOR

2.1. Pe fluviul Dunărea

Nu au fost semnalate evenimente deosebite.

 

2.2. Pe râurile interioare

S.G.A. Alba şi A.P.M. Alba informează despre producerea unei poluări accidentale, cu o substanţă necunoscută, a apei pârâului Daia, afluent de dreapta al râului Secaş, în data de 25.05.2017, ora 08.00, în zona localităţii Daia Română, judeţul Alba. Reprezentanţii S.G.A. Alba au constatat mortalitate piscicolă (exemplare mari de 10–40 cm) în iazul SC Delta Plus. S-au recoltat probe şi se fac determinări şi investigaţii.

S-a constatat că atât pârâul Daia cât şi efluentul său de stânga prezentau debite mai mari decât în mod obişnuit, datorită precipitaţiilor abundente din ultimele zile. În amonte de coada iazului, la circa 1.5 km deversează staţia de epurare a localităţii Daia Română. Se va reveni cu informaţii suplimentare.

S.G.A. Olt revine cu informaţii despre fenomenul de mortalitate piscicolă (50-60 exemplare din specia caras), observat în data de 23.05.2017, la ora 20.00, pe râul Olt, aval pod DN 65, în zona Plaja Olt, Slatina.

Rezultatele analizelor efectuate de S.G.A. Olt la probele de apă, prelevate din râul Olt, pentru 10 indicatori fizico-chimici de referinţă, arată faptul că: calitatea apei din probele prelevate se încadrează în clasa normală de calitate pentru lacul de acumulare Slatina (clasa bun). Probele de peşti vor fi analizate de D.S.V.S.A. Olt.

 

2.3. Pe Marea Neagră

A.B.A. Dobrogea-Litoral informează că au fost găsiţi, în data de 25.05.2017, ora 18.20, şase delfini eşuaţi, aflaţi în stare avansată de putrefacţe, pe plaja din staţiunea Năvodari, între camping “Anca” şi tabăra ”Delfinul”, iar în jurul orei 22.30, pe plaja situată între Năvodari şi Mamaia, au fost ridicaţi alţi doi delfini eşuaţi.

Au fost informaţi, conform protocolului de colaborare, ONG Mare Nostrum şi I.N.C.D.M.”Grigore Antipa”.

 

  • CALITATEA MEDIULUI
  1. În domeniul aerului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului informează că, din rezultatele analizelor efectuate pentru data de 24.05.2017, în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare, nu s-au constatat depăşiri ale pragurilor de alertă pentru NO2 (dioxid de azot), SO2 (dioxid de sulf), ale pragurilor de alertă și informare pentru O3 (ozon). Mediile zilnice pentru PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul <10 microni) au fost determinate prin metoda nefelometrică. Validarea acestor valori va fi efectuată după prelucrarea datelor obţinute prin metoda gravimetrică, metoda de referinţă în conformitate cu legislaţia naţională şi europeană.

 

  1. În domeniul solului şi vegetaţiei

Garda Forestieră Suceava informează despre izbucnirea unui incendiu de litieră, în data de 23.05.2017, ora 17.00, pe raza O.S. Broşteni, fiind afectată o suprafață de 0,30 ha, în fond forestier proprietate publică de stat. Incendiul a fost stins în cursul zilei de 24.05.2017, de către o echipă formată din 30 angajaţi silvici, 15 pompieri militari, 5 pompieri civili, 1 angajat poliţie şi 70 cetăţeni. Nu se cunoaşte cauza producerii incendiului.

G.N.M. Comisariatul Judeţean Timiş informează că, în data de 24.05.17, ora 18.40,  au fost observate circa 1,5 kg deşeuri medicale abandonate pe o suprafaţă de aproximativ 1 mp, în apropiere de parcul Botanic din municipiul Timişoara. Nu au fost afectaţi factorii de mediu. Se va efectua un control la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă, care se află în vecinătate.

 

  1. În domeniul supravegherii radioactivităţii mediului

Menţionăm că pentru factorii de mediu urmăriţi nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor de avertizare/alarmare în intervalul 24.05.2017-25.05.2017 şi nu s-au semnalat evenimente deosebite. Parametrii constataţi la staţiile de pe teritoriul României s-au situat în limitele fondului natural.

 

  1. În municipiul Bucureşti

În ultimele 24 de ore, sistemul de monitorizare a calităţii aerului în municipiul Bucureşti nu a semnalat depăşiri ale pragurilor de informare şi alertă.

 

Direcţia de Comunicare