RAPORT HIDRO-METEO 25.06.2017, ora 08.00 26.06.2017, ora 08.00

SITUAŢIA HIDROMETEOROLOGICĂ

Situaţia şi prognoza hidro pe râurile interioare şi Dunăre din 26.06.2017, ora 07.00

 

RÂURI

Debitele au fost în general în scădere, exceptând cursurile inferioare ale Someșului și Prutului, cursul superior al Prutului (sector Oroftiana-Rădăuţi Prut), unde au fost în creştere prin propagare și râurile din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Crișul Repede, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Olt mijlociu şi inferior, Vedea şi din Dobrogea unde au fost relativ staționare.

Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice Vișeu, Iza, Trotuș, pe râul Prut, bazinele superioare ale Sucevei și Moldovei și mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Someșul Mic, Crasna, Barcău, Crișuri, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Motru, Amaradia, unii afluenți ai Oltului inferior, Bârlad și pe afluenţii Prutului.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.

 

Debitele vor fi în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna, Jiu, Vedea, Olt inferior, Bârlad şi din Dobrogea unde vor fi relativ staționare.

Sunt posibile creşteri de niveluri şi debite pe unele râuri mici din vestul, nordul şi centrul țării datorită precipitaţiilor prevăzute sub formă de aversă.

Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENŢIE.

 

DUNĂRE

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 25.06 – 26.06.2017 a fost staţionar, având valoarea de 3100 m3/s, situându-se sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).

Pe tot sectorul aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.

 

Debitul la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi staţionar (3100 m3/s).

Aval de Porţile de Fier debitele vor fi în scădere pe sectoarele Gruia – Corabia şi Călăraşi – Tulcea şi relativ staţionare pe sectorul Tr. Măgurele – Olteniţa.

  1. Situaţia meteorologică în intervalul 25.06.2017, ora 08.00 – 26.06.2017, ora 06.00

 

ÎN ŢARĂ

Vremea s-a menținut călduroasă în majoritatea regiunilor, caniculară după-amiaza, pe arii restrânse, în Banat, în Oltenia și în sud-vestul Munteniei. Indicele de confort termic, temperatură-umezeală (ITU), a atins și a depășit ușor pragul critic de 80 de unități, în cea mai mare parte a Banatului, local în Oltenia, Muntenia și izolat în Crișana și Dobrogea. Cerul a fost mai mult senin, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza și noaptea în vestul și nordul teritoriului. Au fost averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în Maramureș și izolat în Banat, Crișana, Transilvania și Moldova. Punctiform, în nord-vestul țării, cantitățile de apă au depășit 20 l/mp. Temperaturile maxime s-au situat între 26 de grade la Mangalia și 36 de grade la Calafat, Drobeta Turnu-Severin și Craiova. La ora 06.00 se înregistrau valori termice cuprinse între 10 grade la Miercurea Ciuc și 22 de grade la Galați și la Sulina.

Observații – Începând de ieri, de la ora 06, au fost în vigoare 9 atenționări cod galben privind fenomene meteorologice periculoase imediate, precum urmează: 8 emise de către SRPV Cluj-Napoca și 1 emisă de către SRPV Bacău.

 

LA BUCUREŞTI

Vremea fost călduroasă, temperatura maximă înregistrată fiind de 32 de grade la Afumați și Băneasa și de 34 de grade la Filaret. După-amiaza indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins, iar în centrul orașului a depășit ușor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul a fost mai mult senin, iar vântul a suflat slab și moderat. La ora 06 se înregistrau 15 grade la Băneasa, 18 grade la Afumați și 19 grade la Filaret.

 

  1. Prognoza meteorologică în intervalul 26.06.2017, ora 08.00 – 27.06.2017, ora 08.00

 

ÎN ŢARĂ

Vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, pe arii extinse în sudul și în estul țării disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU)  va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar în Oltenia, local în Muntenia și izolat în Moldova va fi caniculă. Vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua și aspect de vijelie și izolat grindină, în Maramureș, Transilvania, local în Banat, Crișana, vestul Olteniei și jumătatea de nord a Moldovei. Ploile vor avea și caracter torențial și punctiform se vor acumula cantități de apă de peste 25…30 l/mp. În celelalte zone cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor fi izolat, mai ales seara și la începutul nopții. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral și 37 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime între 13 și 21 de grade.

 

LA BUCUREŞTI

Vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza, când disconfortul termic se va accentua, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și în prima parte a nopții. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 18…20 de grade.

  1. CALITATEA APELOR

2.1. Pe fluviul Dunărea

Nu au fost semnalate evenimente deosebite.

 

2.2. Pe râurile interioare

Nu au fost semnalate evenimente deosebite.

 

2.3. Pe Marea Neagră

Nu au fost semnalate evenimente deosebite.

 

 

CALITATEA MEDIULUI

  1. În domeniul aerului

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului informează că, din rezultatele analizelor efectuate în data de 22.06.2017, în cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare, nu s-au constatat depăşiri ale pragurilor de alertă pentru NO2 (dioxid de azot), SO2 (dioxid de sulf), ale pragurilor de alertă și informare pentru O3 (ozon).

Mediile zilnice pentru PM10 (pulberi în suspensie cu diametrul <10 microni) au fost determinate prin metoda nefelometrică. Validarea acestor valori va fi efectuată după prelucrarea datelor obţinute prin metoda gravimetrică, metoda de referinţă în conformitate cu legislaţia naţională si europeană, cu valoarea limită zilnică de 50 µg/mc.

 

APM Mureş informează telefonic, că în data de 25.06.2017, la ora 9.30, a avut loc un incendiu pe platforma SC AZOMUREŞ SA., Mun. Tg. Mureş, jud. Mureş, la instalaţia de amoniac 3, ca urmare a procesului de începere a opririi programate pentru revizie la ora 9.12. Incidentul s-a produs în procesul de depresurizare a coloanei de stripare de unde au apărut scăpări de hidrogen care s-au autoaprins. Incidentul a durat câteva minute. La faţa locului s-au deplasat ISU, GNM CJ Mureş si APM Mureş. Se va reveni cu informaţii suplimentare.

 

  1. În domeniul solului şi vegetaţiei

A.R.B.D.D. Tulcea revine cu informaţii referitoare la incendiul de vegetaţie izbucnit în data de 24.06.2017, ora 15.30, pe malul stâng al braţului Sulina, în cadrul Districtului Ecologic Sulina, jud. Tulcea, între milele marine 7 şi 8. Incendiul s-a stins de la sine a doua zi, în data de 25.06.2017, ora 09.00. Au fost afectate 2 ha de vegetaţie stuficolă.

S.G.A. Vâlcea revine cu informaţii suplimentare referitoare la activarea fenomenului de alunecare de teren, (favorizată de fenomenele meteorologice din perioada 10-11.05.2017), produsă pe amplasamentul haldei de steril (care aparţine CET Govora SA), din comuna Alunu, “Punct Gropile”, jud. Vâlcea.

Frontul de alunecare al haldei, la ora 15:00 în data de 23.06.2017, a trecut cu 8 m platforma DJ 605C, respectiv la aproximativ 85 metri față de albia râului Olteț. Societatea care acţionează în zonă a mărit capacităţile de transport material din alunecare.

Se continuă amenajarea amplasamentului şi montarea de tuburi pentru întubarea râului Olteţ, precum şi acţiunea pentru reducerea vitezei de deplasare a alunecării de teren. Până la această dată s-a realizat intubarea râului Olteț pe o lungime de cca. 145  metri și o lătime de 8 metri (respectiv 4 tuburi unul langă altul).

 

  1. În domeniul supravegherii radioactivităţii mediului

Menţionăm că pentru factorii de mediu urmăriţi nu s-au înregistrat depăşiri ale limitelor de avertizare/alarmare în intervalul 24.06.2017-25.06.2017 şi nu s-au semnalat evenimente deosebite. Parametrii constataţi la staţiile de pe teritoriul României s-au situat în limitele fondului natural.

 

  1. În municipiul Bucureşti

În ultimele 24 de ore, sistemul de monitorizare a calităţii aerului în municipiul Bucureşti nu a semnalat depăşiri ale pragurilor de informare şi alertă.

 

 

Direcția de Comunicare