Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, aflat într-o vizită de lucru în județul Argeș, s-a deplasat miercuri  pe raza UAT Micești, pentru a analiza la fața locului situația creată de viitura formată pe pârâul Păuleasca, în seara zilei de 6 mai 2019.

 

Demnitarul a fost însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), Victor Sandu, consilierul pe probleme de ape, Costică Sofronie, și directorul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Argeș – Vedea, Bogdan Florian Gorunescu, iar din partea autorităților locale prefectul județului Argeș, Emilian Dragnea, președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Dan Manu, senatorul Șerban Constantin Valeca, eurodeputatul Maria Gabriela Zoană.

 

La fața locului, delegația a fost întâmpinată de primarul comunei, Dumitru Voicu. În acest context, ministrul a spus că îl va informa pe premierul Viorica Dăncilă cu privire la problemele existente în această zonă și îi va propune alocarea unor fonduri în regim de urgență pentru regularizarea acestui curs de apă, astfel încât locuitorii zonei să nu mai fie expuși riscului la inundație.

 

ABA Argeș-Vedea a intervenit în zona afectată cu mai multe utilaje, resursă umană și materiale (anrocamente) pentru realizarea, în regim de urgență, a unor lucrări de protecție a malurilor la confluența celor două pâraie: Păuleasca și Valea Troislav. Lucrările continuă pentru stabilizarea malurilor în aval.

 

Cu acest prilej, ministrul Ioan Deneș a făcut și un apel la cetățeni și la agenții economici să nu mai depoziteze deșeuri pe malurile apelor pentru că acestea, în cazul unor viituri, cum a fost cea de la Micești, pot deveni reale baraje în calea apei, motiv pentru care case, gospodării și terenuri agricole pot fi inundate.

 

De asemenea, demnitarul a precizat că acumulările în care acestea ajung sunt, totodată, sursa de aprovizionare cu apă brută, sursă din care se alimentează serviciile municipale responsabile cu furnizarea apei potabile pentru cetățeni. Concret, poluarea cursurilor de apă pune în pericol atât siguranța locuitorilor cât și sănătatea acestora. 

 

În seara zilei de 6 mai, precipitațiile înregistrate în bazinul hidrografic al râului Doamnei (aproximativ 30 l / mp – 1 oră), pe pârâul Păuleasca și Valea Troislav, au dus la crearea unei viituri care a afectat punctual mai multe poduri/podețe din administrarea primăriei Micești, apărările de mal ale acestora și ale DJ riveran.

 

Punctul principal al viiturii a fost la confluența pârâului Păuleasca și Valea Troislav, unde, din cauza viiturii create, a fost ruptă o apărare de mal de pe Valea Păuleasca, fiind în pericol mai multe gospodării. Viitura a antrenat numeroase deșeuri menajere (peturi, resturi textile, resturi vegetale) care au fost aruncate de diverși cetățeni pe malurile pârâului. Mare parte din acestea au ajuns în Acumularea Prundu, motiv pentru care ANAR a început o operațiune de colectare a acestor deșeuri.