Chei bonitare 8 OM 393 din 2002



Elaborarea cheilor de diagnoză s-a bazat pe utilizarea a patru categorii de factori care pot influenţa condiţiile de viaţă ale unei specii: abiotici, biotici, de cultură cinegetică şi abiotici negativi. Fiecare din această categorie de factori înglobează un număr de factori de mediu care influenţează biologia speciei respective.
Fiecare categorie de factori însumează un anumit punctaj funcţie de importanţă, punctaj obţinut prin însumarea punctelor stabilite pentru fiecare factor în parte. Factorii de influienţă au fost punctaţi de la maxim spre minim, respectiv de la favorabil spre nefavorabil, astfel încăt punctajul maxim se obţine în cazul cel mai favorabil.
Ţinând cont de particularităţile privind biologia reproductivă a iepurelui de câmp(Lepus europaeus), respectiv faptul că refacerea într-un timp scurt a efectivelor este bazată pe existenţa unui număr ridicat de reproducători, precum şi a constatărilor mai vechi privind influenţa factorilor climatici asupra populaţiilor de iepuri, s-a considerat că o serie de factori abiotici ca: altitudinea medie a terenului, grosimea medie a stratului de zăpadă, perioada medie cu strat de zăpadă au un rol hotărâtor în existenţa unor efective ridicate în terenul de vânătoare. De asemenea, existenţa câinilor şi a pisicilor hoinare este un factor de cultură cinegetică căruia i s-a acordat un punctaj maxim.
Sub raportul punctajului acordat distingem o a doua grupă de factori a căror importanţă, chiar dacă nu este hotărâtoare, poate influenţa într-un grad ridicat evoluţia populaţiilor de iepuri. În această grupă de factori distingem factori abiotici, reprezentaţi de: temperatura medie a perioadei martie-mai, cantitatea medie de precipitaţii în perioada martie-mai (când se înregistrează prima serie de pui); factori de cultură cinegetică, reprezentaţi de: ogoare specifice cu hrană pe timpul iernii, hrana suplimentară administrată şi modul de distribuire a acesteia, raportul numeric prădătoare naturale/iepure; precum şi factori abiotici negativi: păşunatul şi braconajul.
Analizând această a doua grupă de factori se poate observa că, excluzând factorii biotici, asupra cărora nu putem interveni, celelate două categorii de factori, respectiv factorii de cultură cinegetică şi factorii abiotici negativi pot face obiectul unor măsuri care să aibă ca efect o modificare a acestora în sensul dorit. De aceea, în activitatea viitoare de gospodărire a fondurilor de vânătoare respective, se va urmări cu preponderenţă optimizarea acestor factori.
Ultima grupă de factori luaţi în analiză este constituită din factori biotici: mărimea trupurilor de pădure, procentul de împădurire, subarboretul, lungimea lizierei, culturile agricole, mărimea medie a loturilor agricole, vegetaţia lemnoasă din terenul agricol, terenuri furajere şi biomasa accesibilă în timpul iernii, precum şi din factori abiotici negativi, reprezentaţi de chimizare, mecanizare şi densitatea reţelei de drumuri.
Din această a treia grupă , există o serie de factori asupra cărora se poate interveni într-o perioadă relativ scurtă de timp, spre o evoluţie în sensul dorit. Astfel distingem gradul de chimizare, gradul de mecanizare şi existenţa terenurilor furajere. Restul factorilor din această grupă sunt dependenţi de natura propietăţii asupra pădurii şi terenurilor agricole, precum şi de modul de gospodărire din trecut a fondului forestier.
Punctajul pentru fiecare factor de influenţă a fost diferenţiat, în funcţie de specificul staţional al fondului de vânătoare, în patru categorii.
Dată fiind importanţa speciei, urs brun (Ursus arctos), pentru economia vânatului, prin lucrarea de faţă s-a încercat să se pună pe baze reale criteriile pentru diagnosticarea ecologică a terenurilor de urs brun.
Astfel categoriile de factori cei mai importanţi au fost consideraţi cei biotici şi antropici negativi care împreună au o pondere de 60% din punctajul total.
Ţinând cont de necesităţile ursului pentru existenţă, respectiv de faptul că este o specie care foloseşte un teritoriu mare; are nevoie de o cantitate mare de hrană, hrană care nu este distribuită uniform în timpul anului; necesită locuri de adăpost pentru somnul de iarnă şi în general preferă locurile liniştite, cu păduri întinse, am considerat ca factori deosebit de importanţi:
-forma de relief, care este determinantă pentru existenţa locurilor necesare somnului de iarnă;
-procentul de împădurire, care pe lângă adăpost determină indirect într-o oarecare măsură şi cantitatea de hrană pe care ursul o poate avea la dispoziţie;
-arbuşti fructiferi, zmeurişuri, murişuri, afinişuri, măceş, reprezintă practic o mare parte din hrana ursului;
-braconajul, prin toate formele pe care le poate îmbrăca constituie un important factor limitator datorită faptului că poate afecta toate clasele de vârstă, nerealizându-se o extragere selectivă, lucru care poate influienţa puternic sporul natural al populaţiei şi bineânţeles dimensiunea acesteia.
Dacă în ceea ce priveşte factorii abiotici nu se poate actiona, toţi ceilalţi factori pot fi corectaţi în funcţie de necesităţile biologice ale speciei, mai mult sau mai puţin, pentru a se ridica bonitatea unui fond de vânătoare. Problema care se pune este compabilitatea dintre necesităţile acestei specii cu alte specii, în ceea ce priveşte factorii biotici. Astfel că, rămân ca principale categorii de factori asupra cărora se poate acţiona eficient, cei legaţi de cultura cinegetică şi antropici negativi care au o pondere de până la 50% din totalul factorilor de influienţă.
Spre deosebire de celelalte specii, în cazul fazanului (Phasianus sp.), factorii limitatori ai numărului şi în final a existenţei speciei o constituie în principal zăpada, prin grosimea medie şi persistenţa ei, inexistenţa locurilor de cuibărit precum şi prădătorii, existenţa unui număr mare de căini vagabonzi şi pisici hoinare şi păşunatul în pădure.
Exceptănd primul factor, asupra celorlalţi se poate acţiona prin măsurile de cultură cinegetică şi ca urmare existenţa speciei în teren depinde în mare măsură de acţiunile de management cinegetic care sunt luate de către administratorul fondului de vânătoare.
Mistreţul (Sus scrofa attila), datorită potenţialului mare de înmulţire într-un timp relativ scurt, reprezintă o specie de vânat mare care poate constitui un potenţial pericol atât pentru culturile agricole, cât şi pentru vegetaţia forestieră din cuprinsul fondurilor de vânătoare. Activitatea de elaborare a cheilor de diagnoză ecologică pentru mistreţ a ţinut seamă de acest aspect, dar a luat în analiză o serie de factori care contribuie la diferenţierea condiţiilor ecologice pentru această specie, având în vedere rezultatele cercetărilor efectuate într-o serie de ţări europene, care scot în evidenţă importanţa factorilor climatici, existenţa prădătorilor, hrana administrată, activitatea umană,etc..
O primă grupă de factori, cu punctajul cel mai ridicat, care au o influenţă ridicată asupra ecologiei acestei specii de vânat este constituită din factorii de cultură cinegetică: terenuri pentru hrană pe timpul iernii, hrana administrată şi modul de distribuire, raportul numeric prădători naturali/mistreţ, numărul câinilor hoinari la 1000 ha, precum şi din factori abiotici negativi, reprezentaţi de păşunat şi braconaj.
Analiza acestei prime grupe de factori scoate în evidenţă faptul că modul de gospodărire al fondurilor de vânătoare repsective poate avea o influenţă extrem de ridicată asupra modificării efectivelor de mistreţ, toţi factorii enumeraţi mai sus putând fi modificaţi în sensul dorit, prin măsuri adecvate.
În grupa factorilor cu influenţă medie asupra ecologiei populaţiilor de mistreţ regăsim o serie factori abiotici, reprezentaţi de: temperatura medie în perioada de fătare, grosimea medie a stratului de zăpadă şi mărimea perioadei cu strat de zăpadă, precum şi factori biotici, reprezentaţi de: procentul de împădurire, vegetaţia din afara fondului forestier şi biomasa accesibilă în timpul iernii. Această grupă de factori se caracterizează printr-o capacitate de reacţie redusă în cazul modificărilor care pot interveni în gospodărirea fondurilor de vânătoare respective.
Cea de a treia grupă de factori, respectiv factorii cu influenţă relativ scăzută, este constituită din factori abiotici, reprezentaţi de: altitudinea medie a terenului, cantitatea de precipitaţii în perioada de fătare şi reţeaua hidrografică, din factori biotici, reprezentaţi de:ponderea claselor de vârstă în arboret, formaţiun forestiere existente, subarboretul şi culturile agricole, precum şi din factori abiotici negativi, reprezentaţi de: creşterea porcilor domestici şi densitatea reţelei de drumuri. În cadrul acestei de a treia grupe de factori, o situaţie aparte este reprezentată de activitatea de creştere a porcilor domestici, care pot reprezenta o sursă de răspândire a bolilor în rândul populaţiilor de mistreţ, ceea ce poate duce la o reducere dramatică a efectivelor acestora din urmă. Astfel, acest factor, de importanţă relativ redusă, poate deveni de o importanţă deosebită în anumite condiţii specifice (densităţi ridicate ale populţiilor de mistreţ, alături de creşterea porcilor domestici nevaccinaţi, care se pot hrăni în suprafaţa productivă a fondurilor de vânătoare.
Ca şi în cazul cheilor de diagnoză pentru celalte specii de vânat, fiecărui factor îi corespunde un punctaj diferenţiat în funcţie de condiţiile staţionale.
Specie de o excepţională valoare cinegetică şi economică, cerbul comun (Cervus elaphus), a avut în decursul timpului o evoluţie interesantă cu scăderi şi creşteri a efectivelor, tocmai datorită unei influienţe mari a grupelor de factori biotici, de cultură cinegetică şi antropici negativi şi mai puţin a celor abiotici. Cu alte cuvinte creşterea efectivelor sau scăderea lor în anumite perioade din trecut au depins de politica silvoculturală adoptată şi măsurile de cultură a vânatului care s-au aplicat.
Astfel în elaborarea chei de diagnoză ecologică la cerb, s-a acordat importanţă mare factorilor biotici care au o pondere de 35% din totalul factorilor. De o importanţă deosebită este existenţa unui procent mare de fâneţe, care asigură o mare parte din hrana necesară. Existenţa unor suprafeţe de pădure cât mai mari, precum şi o repartiţie a acesteia cu procent mare în clasele de vârstă I-a şi cele superioare (V,VI), asigură nu numai adăpostul adecvat cât şi hrană.
O pondere însemnată o au şi factorii de cultură cinegetică şi cei antropici negativi.
Existenţa unui număr mare de câini vagabonzi, de câini la stâni precum şi a prădătoarelor specifice (lup, râs), contribuie substanţial la frânarea creşterii numerice a populaţiei prin pierderi în special în rândul viţeilor. La toate acestea adăugându-se şi braconajul. Prin practicarea unui păşunat intens se realizează o limitare puternică a resursele de hrană.
Singurul factor abiotic limitativ, însemnant, îl constituie grosimea maximă a stratului de zăpadă, care are un rol determinant prin faptul că limitează accesul la sursele de hrană şi defavorizează cerbul la fuga din calea prădătorilor.
Ţinând seama de toate acestea se poate constata importanţa deloc de neglijat a factorilor de cultură cinegetică prin care se pot reduce considerabil efectul factorilor negativi biotici şi abiotici.
În analiza situaţiei factorilor din cheia de diagnoză pentru capra neagră (Rupicapra rupicapra) se distinge o situaţie particulară, referitoare la suprafaţa luată în studiu pentru calculul bonităţii, care va cuprinde suprafaţa golului alpin, împreună cu o suprafaţă egală cu aceasta din cuprinsul pădurii limitrofe golului alpin.
Pentru populaţiile de capre negre de la noi, o influenţă majoră este exercitată de păşunat, împreună cu activităţile adiacente, precum şi de relief, care furnizează adăpost pe timpul iernii, putând influenţa condiţiile privind accesibiltatea hranei pe timpul iernii.
Ţinând cont de acestea, în grupa factorilor cu influenţă ridicată asupra ecologiei caprei negre se găsesc factori abiotici, reprezentaţi de: forma de relief; factori biotici, reprezentaţi de: locurile de hrănire pe timpul iernii şi biomasa accesibilă iarna, precum şi factori de cultură cinegetică, reprezentaţi de: supravegherea numărului de câini de la stână, eliminarea câinilor vagabonzi din teren, supravegherea gradului de încărcare al păşunilor şi prezenţa bolilor.
Marea majoritate a acestor factori pot fi influenţaţi prin măsurile de gospodărire adoptate.
Grupa factorilor care au o influenţă medie aspura ecologiei populaţiilor de capre negre cuprinde factori abiotici: locurile de refugiu pe timpul iernii şi factori antropici: suprafaţa pe care se practică păşunatul, braconajul, existenţa cânilor hoinari, nivelul activităţii turistice şi nivelul practicării sporturilor de iarnă (care poate afecta locurile de iernat). Această grupă este caracterizată pritr-o capacitate de reacţie relativ scăzută la intervenţiile exercitate prin măsurile de gospodărire.
Cea de a treia grupă de factori, cu o influenţă relativ redusă, este constituită din factori abiotici şi climatici: temperatura medie în perioada 25 aprilie-10 iunie, cantitatea şi natura precipitaţiilor în perioada 25 aprilie-10 iunie, distribuţia reţelei hidrografice, din factori biotici: suprafaţa păşunilor, răspândirea vegetaţiei arbustive în zona alpină, vegetaţia forestieră limitrofă zonei alpine, precum şi din factori de cultură cinegetică: distribuţia sării, raportul numeric pradă/prădător specific. În cadrul acestei ultime grupe se constată faptul că există factori care pot fi influenţaţi prin măsurile de gospodărire adoptate, dar, în acelaşi timp, există o serie de factori care exercită o influenţă independentă de modul de gospodărire.
Acordarea punctajului pentru fiecare factor în parte s-a făcut diferenţiat, în funcţie de cele patru clase stabilite, ţinând seamă de specificul staţional al fondurilor de vânătoare, luate în studiu.
Căprior (Capreolus capreolus) In categoria factorilor abiotici, care detin 25% din numarul maxim de puncte, altitudinea corelata cu grosimea stratului de zapada sunt factorii de influenta cei mai importanti. Temperatura si cantitatea de precipitatii in perioada fatarilor sunt ca si distridutia retelei hidrografice , factori de mai mica importanta dar totusi influenti in sporul annual , repartitia populatiei si in final in bonitatea statiunii.
Pentru caprior, padurea cu calitatile ei si vegetatia arbustiva din spatiul agricol sunt factorii ce asigura hrana si adapostul . Tot ei reprezinta sursa de biomasa pe timpul iernii si posibilitati de refugiu la aparitia unor pericole. Mozaicitatea culturilor agricole si procentul leguminoaselor si fanetelor sunt factori complementari ce contribuie la calitatea fondului de vanatoare in randul factorilor biotici. Acestia reprezinta 25% din puncte.
Factorii de cultura cinegetica cei mai importanti sunt combaterea acestori adevarati poluanti ai fondului de vanatoare care sunt cainii hoinari si imbunatatirea calitatii terenurilor prin crearea de spatii de hranire sau prin administrarea de hrana complementara. Pradatorii naturali in raport optim sunt vazuti ca un rau necesar ce in conditii apropiate de cele naturale nu au decat un rol benefic. Factorii de cultura cinecetica reprezinta 25% din valoarea totala.
Factorii antropici negativi cu cel mai mare impact asupra capriorului sunt pasunatul, cel mai mare concurent la resursele de hrana , si braconajul care ajunge sa elimine specia din unele fonduri de vanatoare si mai ales din spatiu agricol. Densitatea retelei de drumuri favorizeaza perturbarea linistii din teren si accesul usor al beraconierilor . Mecanizarea lucrarilor agricole si in special recoltarea mecanizata a paioaselor si lucernei omoara multi dintre iezii din primele zile dupa nastere cand ne putand sa-si urmeze mama sunt lasati sa stea nemiscati, ascunsi in culturi. Folosirea tratamentelor chimice ,in special pentru seminte si combaterea rozatoarelor duce la intocsicari grave si chiar moartea unor exemplare (vezi otravirea cu furadan).