Administrația Națională „Apele Române”, instituție aflată sub coordonarea Ministerului Apelor și Pădurilor, a predat, prin Administrația Bazinală de Apă Siret, amplasamentele și, totodată, a emis ordinele de începere a lucrărilor pentru trei obiective afectate de inundațiile produse în perioada iunie-iulie 2018, în județul Suceava. Lucrările sunt finanțate din fondul de intervenție aflat la dispoziția Guvernului, iar sumele necesare au fost alocate prin HG 582/2018.

Cele trei obiective hidrotehnice pentru care s-au alocat fonduri sunt:

 

–  ”Refacerea amenajării râului Suceava în zona sursei de alimentare cu apă a municipiului Rădăuți, județul Suceava”.

 Lucrarea constă în refacerea digului de deviere pe o lungime de 150 metri și are o valoare alocată de 324.000 lei. În urma viiturilor de pe râul Suceava din perioada iunie-iulie a fost afectat digul ce protejează sursa de alimentare cu apă a municipiului Rădăuți, astfel încât circa 30.000 de locuitori erau în pericol de a rămâne fără apă. Lucrările constau în desfacerea lucrărilor provizorii pe o lungime de 50 de metri, refacerea corpului digului pe o lungime de 150 metri liniari și refacerea prismului, grinzii și a pereului pe o lungime de 50 metri liniari. Până în prezent au fost executate lucrările de desfacere în totalitate, s-a refacut corpul digului pe toată lungimea de 150 metri liniari și s-au executat în proporție de 90% lucrările de refacere a prismului, grinzii și a pereului.

 

–     ”Amenajare râu Moldova și afluenți pe tronsonul Fundu Moldovei – Gura Humorului etapa I – amenajare pârâu Humor, județul Suceava”.

Lucrarea a fost afectată de viiturile succesive de pe pârâul Humor, punând în pericol populația și obiectivele socio-economice din orașul Gura Humorului. Investiția constă în refacerea pragurilor de fund pe o lungime de 80 metri, refacerea apărărilor de mal pe o lungime de 700 metri și refacerea pereului pe o lungime de 60 metri liniari. Valoarea alocată este de 1.386.000 lei. Execuția lucrărilor a început cu refacerea pragurilor de fund.

 

–     ”Regularizare și îndiguire pârâu Râșca la Bogdănești, județul Suceava – etapa I”.

 Lucrarea constă în regularizarea albiei pârâului Râșca pe o lungime de 1 km și execuția unui dig de protecție pe o lungime de 1,093 Km. Valoare alocată acestui obiectiv este de 750.000 lei. Până în prezent s-a efectuat regularizarea albiei pe o lungime de cca 350 metri și a fost executat digul de protecție pe circa 400 metri. Lucrarea are ca scop protejarea locuitorilor și a obiectivelor socio-economice din localitatea Boroaia.

 

Conform graficului de execuție, termenul de finalizare a lucrărilor este sfârșitul acestui an.

 

Reamintim că, prin Hotărârea nr. 582/2018, bugetul Ministerului Apelor și Pădurilor a fost suplimentat din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului pentru realizarea în regim de urgență a unor lucrări de investiții al căror scop este prevenirea și înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de inundații, în perioada iunie-iulie 2018, pe cursuri de apă din județele Alba, Argeș, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Covasna, Gorj, Harghita, Ialomița, Maramureș, Neamț, Suceava, Vâlcea.