Ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a prezentat astăzi, 21 ianuarie 2019, la Bruxelles, prioritățile Președinției României la Consiliul Uniunii Europene în domeniul managementului apelor în cadrul Comisiei pentru Mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din Parlamentul European.

 

În alocuțiunea sa, demnitarul a asigurat că „România, în calitate de Președinte la Consiliul UE, va susţine eforturile orientate spre o Uniune Europeană puternică și dinamică, propunându-și să apropie procesul decizional de la Bruxelles mai mult de cetățeni”. 

 

În ceea ce privește managementul apelor, ministrul Ioan Deneș a subliniat că  „avansarea negocierilor pe cele două dosare legislative din acest domeniu reprezintă o prioritate în perioada deținerii de către România a Președinției la Consiliul UE. Spun acest lucru deoarece Directiva privind apa potabilă este cel mai important instrument pentru asigurarea calității apei potabile în Uniunea Europeană. Directiva inițială a fost adoptată acum 20 de ani, iar această propunere vizează îmbunătățirea unor aspecte importante identificate(…) cum ar fi actualizarea parametrilor de calitate, introducerea unei abordări bazată pe riscuri în ceea ce privește monitorizarea, armonizarea standardelor pentru materialele care intră în contact cu apa, îmbunătățirea accesului la apă și informarea consumatorilor”.

 

Demnitarul român a asigurat că „Președinția română lucrează intens pe acest dosar pentru a avansa cât mai mult negocierile. De la începutul lunii ianuarie am organizat deja trei reuniuni ale grupului de lucru și încercăm să găsim soluții echilibrate pe aspectele tehnice, dar și politice ale dosarului”.

 

În intervenția sa, ministrul Ioan Deneș a vorbit și despre deficitul de apă,  problemă care afectează o treime din teritoriul Uniunii Europene pe tot parcursul anului, având efecte dăunătoare asupra mediului și economiei. „Reutilizarea apei uzate oferă o soluție alternativă pentru a atenua presiunea asupra resurselor de apă, dar trebuie să aibă loc în condiții sigure și rentabile”, a subliniat ministrul Ioan Deneș.

 

În contextul Economiei Circulare, în luna mai 2018, Comisia Europeană a prezentat o propunere de Regulament care stabilește cerințele minime pentru reutilizarea apei în irigații. ”Președinția română și-a propus să avanseze negocierile la nivelul Consiliului pe acest dosar. Astfel, avem în vedere organizarea unei dezbateri politice la Consiliul de Mediu din luna martie și am dori să obținem o abordare generală la Consiliul de Mediu din luna iunie. Așteptăm cu interes și rezultatele lucrărilor dumneavoastră pe acest dosar”, a precizat ministrul Ioan Deneș.

 

În încheierea intervenției sale, ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, a anunțat că România va organiza la București, o Conferință ministerială în domeniul apelor, în perioada 21 – 22 mai 2019, la Palatul Parlamentului.