La invitaţia preşedintelui Consiliului Judeţean Iasi, Maricel Popa, ministrul apelor şi pădurilor a participat joi la evenimentul organizat cu ocazia sărbătoririi a 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie 1859.

 

La ceremonie au mai fost prezenţi viceprim-ministrul Viorel Stefan, Mitropolitul Moldovei, senatori şi deputaţi, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai armatei şi cetăţeni ai oraşului.

 

Ministrul Ioan Deneş a depus coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, situată în Piaţa Unirii din Iaşi, în numele Guvernului şi al Senatului României, s-a prins în Hora Unirii alături de oficialităţi şi de ieşenii aflaţi la festivităţi şi a asistat la defilarea militară.

 

După ceremonie, ministrul apelor şi pădurilor s-a deplasat la mănăstirea Sfinţii Trei Ierarhi, pentru a participa la slujba de pomenire a domnitorilor Al. I. Cuza, Dimitrie Cantemir şi Vasile Lupu, iar la final, a depus, din partea Guvernului şi a Senatului, coroane de flori, la mormântul lui Cuza, situat în interiorul bisericii.

 

Manifestările de la Iaşi vor continua cu un spectacol organizat la Palatul Culturii din Iaşi, cu participarea Ansamblului Folcloric Constantin Arvinte al C.J. Iaşi, Operei Române din Iaşi, Filarmonicii Moldova Iaşi, Ateneului Tătăraşi, Teatrului Luceafărul, Bibliotecii Gheorghe Asachi şi Teatrului Naţional Iaşi.

 

Sărbătorirea zilei Unirii Principatelor Române în capitala Moldovei se va încheia, în jurul orei 18, cu o ceremonie de retragere cu torțe a militarilor de la Garnizoana Iaşi.