Acțiunea de colectare a deșeurilor de pe luciul de apă, dar și de pe malurile Bistriței continuă. Vineri, ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, însoțit de directorul general al Administrației Naționale „Apele Române”, Victor Sandu, continuă coordonarea acțiunilor de ecologizare în zona barajului Bicaz și a viaductului de la Poiana Largului.



În momentul transmiterii acestui comunicat deșeurile sunt sortate în vederea transportării lor în locuri special amenajate.

Acțiunea va continua până la eliminarea acumulărilor de deșeuri, din cele două zone. Precizăm că apele Bistriței continuă să aducă în zona barajului Bicaz material lemnos și obiecte de plastic, mai ales că în ultima perioadă s-au înregistrat noi căderi importante de precipitații în regiune, ceea ce înseamnă că după eliminarea acumulărilor actuale de deșeuri, specialiștii prevăd formarea altor depozite.

La acțiunea de curățare a deșeurilor și-au adus contribuția, prin voluntariat, angajați ai ANAR, SGA Neamț, ABA Bacău, ai RNP Romsilva, ai Hidroelectrica, ai ISU Neamț precum și operatori economici privați.