În perioada de 20-23 septembrie 2017 are loc la Dublin, în Irlanda, a 15-a Conferință Internațională „EUROPE-INBO 2017”, organizată de autoritățile irlandeze și Grupul Autorităților Bazinale Europene, din cadrul Rețelei Internaționale a Organizațiilor de Bazin, pentru Implementarea Directivelor Uniunii Europene din domeniul apei.

 

Scopul principal al Conferinței este de a dezbate diverse modalități de implementare a politicilor privind apa cu tematica „Un management mai bun la nivelul bazinului hidrografic pentru a face față provocărilor majore la nivel European”.

 

Conferința reunește oficiali din domeniul apei, directori ai departamentelor de apă din instituțiile statelor membre UE, toate administrațiile bazinale, organizațiile membre INBO (Rețeaua Internațională a Organizațiilor de Bazin) și observatori, precum și administrațiile și organizațiile din domeniul apei, care sunt interesate de implementarea Directivei Cadru Apă și Directivele „fiice“, experți ai statelor membre UE și ale statelor candidate, dar și a altor state din Europa de Est, Balcani, Caucaz, Asia Centrală și bazinul mediteranean.

 

Delegația României, condusă de doamna Adriana Petcu, secretar de stat în cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, are în componență specialiști din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Administrația Națională Apele Române și Administrațiile bazinale de apă.

 

La data de 21 septembrie, în intervenția sa, din cadrul deschiderii oficiale a Conferinței internaționale, doamna Adriana Petcu a declarat că „România, în calitate de membru fondator al Rețelei Internaționale a Organizației de Bazin, din 1994, a fost implicată în dezvoltarea Rețelei Organizațiilor de Bazin din Europa Centrală și de Est, asigurând din 2002 secretariatul Rețelei.”

 

Totodată, doamna secretar de stat a menționat și faptul că „privind Directiva Cadru Apă, România, ca și alte state membre UE, este în proces de implementare al celui de-al doilea Plan Național de Management al bazinelor hidrografice. În acest context, implementarea măsurilor pentru reducerea impactului asupra corpurilor de apă reprezintă o provocare majoră, dacă ținem cont de aspectele tehnice și financiare.”

 

În încheiere, doamna Adriana Petcu a precizat că „România este conștientă că implementarea unei politicii durabile în domeniul apei este foarte importantă. În această privință, viitoarele acțiuni trebuie să se concentreze pe sistemele de monitorizare, îmbunătățirea cunoștințelor, noi tehnologii, sisteme de informare privind gospodărirea apelor, dezvoltarea și implementarea măsurilor de diminuare și combatere a schimbărilor climatice, precum și asigurarea resurselor financiare pentru implementarea programelor de măsuri.”