Secretarul de stat pentru Ape, din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor, Adriana Petcu, va participa, marți, 13 noiembrie 2018, la deschiderea Conferinței Regionale dedicată restaurării habitateleor râurilor pentru fauna piscicolă în bazinul fluviului Dunărea și în zona adiacentă Mării Negre, eveniment ce se va desfășura la Hotelul Ramada Nord din București.

 

Conferința internațională, ce va avea loc în perioada 13-14 noiembrie, este organizată de importante instituții internaționale precum Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (UN FAO) și Organizația Internațională pentru Dezvoltarea Pescuitului și Acvaculturii în Europa (EUROFISH), în colaborare cu Ministerul Apelor și Pădurilor. De asemenea, la eveniment vor participa și reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ai Asociației Internaționale pentru Studiul Dunării, ai Comisiei Consultative Europene pentru Pescuitul în apele interioare și Acvacultura (EIFAAC) și Grupul de Acțiune pentru Conservarea Sturionilor (Strategia Dunării – Aria Prioritară 6).

 

Scopul acestei conferințe este acela de a identifica soluții care să contribuie la refacerea populațiilor de pești, revitalizarea sectorului de pescuit recreațional și în apele interioare, creșterea securității alimentare și diversificarea mijloacelor de întreținere în comunitățile riverane. O atenție deosebită va fi acordată sturionilor, specii migratoare emblematice ale Bazinului Dunării, în prezent aflate în pragul dispariției ca urmare a distrugerii habitatelor și pescuitului excesiv. Refacerea populației de sturioni din Dunăre este susținută de către Comisia Europeană, Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, precum și de numeroase autorități și actori regionali implicați în implementarea programului Sturion 2020.

 

Conferința reprezintă debutul unui dialog mai strâns între autoritățile de mediu și cele din domeniul pescuitului și acvaculturii din țările dunărene în vederea reducerii declinului speciilor de pești de apă dulce și a identifcării unor soluții constructive care să conducă la refacerea populațiilor de pești periclitate, precum și a celor cu valoare economică ridicată, generând efecte benefice pentru comunitățile riverane Dunării. Cu acest prilej, pe lângă discutarea măsurilor urgente care se impun, vor fi prezentate experiențe și bune practici implementate în alte state europene care ar putea fi adaptate și la nivel regional.